cluj arena

Consiliul Județean Cluj continuă în ritm susținut seria operațiunilor care au rolul de face ca gazonul de pe Cluj Arena să se prezinte în condiții excelente la ora meciului.

În contextul în care până la data programată să se dispute partida dintre cele două echipe au mai rămas doar două zile, terenul de joc se prezintă în condiții excelente, răspunzând tuturor exigențelor în materie.

Din dorința, însă, de a oferi spectatorilor precum și tuturor suporterilor celor două selecționate șansa de a se bucura de un spectacol fotbalistic derulat în cele mai bune condiții, reprezentanții Direcției de Administrare și Exploatare a Stadionului Cluj Arena din cadrul Consiliului Județean continuă seria operațiunilor menite să asigure o suprafață de joc de cea mai bună calitate.

În acest scop, gazonul a fost supus unor intervenții ce au vizat, în principal, fertilizare atât cu fertilizant lichid, cât și cu fertilizant solid cu eliberare controlată, nisipare, vertidrenare, tundere, aerare și periere. De asemenea, alte operațiuni executate au fost cele de supraînsămânțare, cilindrare și aplicarea unui tratament agent de sol.

Astfel, Cluj Arena, stadionul simbol al județului Cluj și al întregii regiuni, și-a consolidat poziția etalon, ridicându-se la cele mai înalte standarde internaționale în domeniu.

De altfel, acest fapt a fost subliniat și de către însuși fostul căpitan al echipei naționale de fotbal a României și al Barcelonei, Gheorghe Popescu, în contextul vizitei pe care acesta a efectuat-o recent în vederea inspectării stării gazonului.

Articolul precedentFOTO | Spații complet renovate și modernizate la Clinica Pediatrie III din Cluj-Napoca
Articolul următorFOTO | Intervenţie de urgenţă la Sucutard în urma ploilor torenţiale