Incident grav, in urmă cu puțin timp, 7 mașini au ars într-un service din Năsăud. Trei dintre ele au fost afectate în proporție de 90%.

În curtea respectivă erau parcate zeci de autoturisme în momentul producerii incendiului, riscul să se propage la mai multe fiind mare.

Un incendiu a afectat serios 7 autoturisme care se aflau în curtea unui service din Năsăud. Inițial, flăcările au cuprins trei autoturisme, pe care le-au distrus în proporție de 90%.

Ulterior flăcările s-au extins la alte 4 autoturisme, iar dacă pompierii militari nu interveneau la timp, incendiul risca să cuprindă întreaga parcare, unde erau zeci de autoturisme.

„În momentul în care pompierii năsăudeni au ajuns la locul indicat, incendiul se manifesta generalizat, la mai multe autoturisme. S-a acționat pentru localizarea și lichidarea rapidă a focarelor și protejarea celorlalte autoturisme parcate foarte aproape. În total au fost afectate de incendiu 7 autoturisme, dintre care trei în proporție de peste 90%, două în proporție de 40-50%, respectiv alte două în proporție de 15-20%. Cauza probabilă este în curs de stabilire”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița, Marius Rus.

Articolul precedentFOTO | Accident mortal în Turda! Şoferul vinovat a fugit de la locul accidentului
Articolul următorFOTO | Tineri din Cluj arestaţi pentru trafic de droguri! Aveau 250 de grame de cannabis