Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Cluj a fost solicitat să intervină ieri la căutarea şi găsirea unui grup de 3 femei şi 3 copii (vârsta 1-3 ani) care a fost surprins de vremea nefavorabilă în zona lacului Tarniţa, Piatra lui Cotuna.

Din cauza vremii, persoanele s-au panicat, iar jandarmii le-au precizat unde să se adăpostească şi să aştepte intervenţia salvatorilor.

Un echipaj format din 4 jandarmi de la Postul de Jandarmi Montan Gilău împreună cu o echipă din cadrul Serviciului Salvamont Salvaspeo Cluj au plecat pentru recuperarea în siguranţă a persoanelor.

„După ce au ajuns la grupul de persoane şi având în vedere că terestru misiunea de salvare ar fi durat mult mai mult, jandarmii şi salvamontiştii clujeni au solicitat sprijinul pompierilor de la I.S.U.J. Cluj pentru a interveni cu o barcă, astfel încât persoanele să poată fi aduse în siguranţă la ambulanţă pentru consult medical.

După ce au fost aduse în siguranţă, persoanele şi minorii nu au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind doar speriate şi uşor afectate de temperatura scăzută”, a transmis  Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Cluj.

Sursa: Realitatea de Cluj

Articolul precedentStrategie în alb și negru – Ediția din 3 iulie 2021
Articolul următorFOTO | Poliţiştii au confiscat 3,5 tone de combustibil în urma unor percheziţii în judeţul Cluj