copii

Polițiștii din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat activități de informare și prevenire la Colegiul Tehnic Edmond Nicolau, din Cluj-Napoca, în cadrul proiectului ,,Școala Altfel”.

S–au prezentat teme referitoare la prevenirea violenței și a bullyingului. De asemenea, polițiștii au adus în atenția acestora principalele măsuri de siguranță pe care trebuie să le aibă în vedere atunci când navighează pe internet.

Activitatea s-a încheiat cu un exercițiu demonstrativ cu câinii de serviciu,  realizat de către colegii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Ștefan Cicio-Pop.

Au participat 50 de elevi din clasele IX-XII, însoțiți de cadre didactice.

De asemenea, polițiștii au fost prezenți și la Grădinița Paradisul Prichindeilor, din Cluj-Napoca. La activitățile derulate aici au participat 120 de preșcolari, însoțiți de cadre didactice, cărora li s-au prezentat teme referitoare la siguranța rutieră.

Articolul precedentTânăr beat prins conducând prin centrul Clujului cu peste 100 km/h
Articolul următor(VIDEO) Trei răniți și șapte maşini avariate în urma unui accident care a avut loc în Cluj