Polițiștii clujeni iau măsuri ferme față de șoferii depistați în trafic sub influența alcoolului. Aceștia reprezintă un real pericol public, iar pentru a-i conștientiza de consecințele acțiunilor lor, se impun măsuri drastice.

Azi, în urma probatoriului administrat, polițiștii Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene au reținut, pentru 24 de ore, un conducător auto depistat în trafic sub influența alcoolului.

Ieri, în jurul orei 14:50, bărbatul în vârstă de 56 de ani, din Turda, conducea autoturismul pe DN VOCE, pe raza localității Apahida, dinspre Cluj-Napoca înspre localitatea Jucu. Acesta circula haotic și a acroșat un autovehicul în mers, fiind oprit de către ceilalți participanți la trafic.

În urma testării bărbatului cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 1,37 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În baza celor constatate, bărbatului i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.


Fiţi responsabili în trafic! Consumul de alcool scade capacitatea de reacţie şi de manevrare a autovehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici şi auditivi. De asemenea, alcoolul scade concentrarea, atenţia, reflexele şi viteza de execuţie a mişcărilor.

Poliția clujeană reamintește că în cazul depistării unui conducător auto aflat sub influenţa băuturilor alcoolice la volan, în funcție de concentraţia de alcool, fapta se poate încadra astfel:

Contravenție: când aparatul etilotest afişează o valoare sub 0,4 mg alcool pur în aerul expirat. Se sancţionează cu amendă şi suspendarea dreptului de a conduce pentru 90 de zile.

Infracțiune: când aparatul etilotest afişează o valoare de 0,4 mg alcool pur în aerul expirat sau mai mare. În acest caz este obligatorie recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, iar conducătorul auto este condus la o unitate sanitară şi i se întocmeşte dosar de cercetare penală. Fapta se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 5 ani sau cu amendă. Mai mult, dacă șoferul va fi condamnat pentru comiterea acestei infracțiuni, permisul de conducere se anulează!

Atenție șoferi! Refuzul de vă supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat nu este o soluţie, întrucât legea prevede o sancţiune cu închisoarea de la 1 la 5 ani.

Articolul precedentFOTO | Asociația Femeilor de Afaceri Cluj a premiat zece profesori excepționali în cadrul Balului Caritabil „10 de 10”
Articolul următorFOTO | Nou echipament medical ultramodern dat în folosință la Spitalul de Boli Infecțioase din Cluj