Trei bărbați din Cluj au fost reținuți și riscă să ajungă după gratii, sub acuzații de trafic de droguri, în urma unor percheziții efectuate joi de procurorii DIICOT Cluj, când au fost descoperite și confiscate 16 kilograme de canabis și 600 grame de cocaină. Cei trei au achiziționat drogurile din Spania și le-au comercializat consumatorilor din județele Cluj, Mureș și Dolj.

 

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a trei inculpați cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic internațional de droguri de risc și trafic intern de droguri de risc și de mare risc.

Potrivit DIICOT, în perioada toamna anului 2021 – vara anului 2022, cei trei inculpați au achiziționat, deținut și comercializat droguri de risc și de mare risc consumatorilor din județele Cluj, Mureș și Dolj.

„De asemenea, s-a reținut că la sfârșitul lunii mai 2022 unul dintre inculpați, în baza unei înțelegeri prealabile cu alt inculpat, s-a deplasat în Spania, în zona Barcelona, de unde a procurat cantitatea totală de 13,88 kg canabis.

Drogurile au fost introduse în România prin intermediul unei firme de coletărie cu punct de lucru în Barcelona – Spania fiind preluate de inculpați în municipiul Cluj – Napoca.

În urma perchezițiilor domiciliare efectuate la data de 02.06.2022 au fost descoperite și ridicate cantitățile de aproximativ 16 kilograme de canabis și 600 grame de cocaină, 2 grindere, 85 de pungi cu urme de substanțe, 233 de pungi prevăzute cu ziplock goale, precum și sumele de 14.200 de lei, 500 de euro și 400 de dolari”, se precizează într-un comunicat al DIICOT Cluj. 

În cursul zilei de astăzi urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți cu propunere de luare a măsurii arestului preventiv față de cei trei inculpați.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul ofițerilor din cadrul B.C.C.O. Cluj -Napoca și al jandarmilor din cadrul jandarmilor din cadrul Brigăzii Mobile de Jandarmi Cluj – Napoca.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.

 

ImagineImagineImagine

 

 

Sursa: Realitatea de Cluj

Articolul precedentNicolae Ciucă: Obiectivul Guvernului este să atragă investiții de două miliarde de euro în sectorul bateriilor în următorii ani
Articolul următor16 județe din țară aflate sub incidența codului galben