Seara trecută, în jurul orei 22.30, pe DN1C, în localitatea Bunești a avut loc un eveniment rutier în urma căruia conducătorul autoturismului a decedat.

“Din primele date, bărbatul de 50 de ani, din comuna Dumbrăvița, județul Maramureș, care se deplasă din direcția municipiului Gherla înspre Dej, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe sensul opus, iar ulterior a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un cap de pod”, a transmis IPJ Cluj.

Bărbatul era jandarm în judeţul Maramureş.

Un jandarm a murit înainte de pensionare într-un accident rutier în localitatea Bunești, jud. Cluj lângă centura ocolitoare Gherla, aseara la 22.14. Gălătus Mircea a fost jandarm profesionist în cadrul compartimentului ordine și siguranță publică. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!”, anunţă jandarmii maramureşeni.

Pompierii clujeni l-au scos cu greu dintre fiarele contorsionate:

Două autospeciale și un echipaj SMURD au fost alertate în cursul nopții trecute pentru a descarcera o persoană dintr-un autoturism ieșit în afara pății carosabile, pe raza localității Bunești.

Solicitarea pentru intervenția pompierilor a fost înregistrată în jurul orei 22.30, iar la fața locului a fost găsit un autoturism ieșit în afara părții carosabile, intrat în coliziune cu un podeț peste canalul de colectare a apelor pluviale de pe marginea părții carosabile.

Înăuntrul autoturismului se afla un bărbat, în vârstă de aproximativ 50 de ani, care prezenta traumatisme incompatibile cu viața.

De asemenea, în jurul autoturismului erau scurgeri de hidrocarburi, ceea ce au îngreunat acțiunea salvatorilor în apropierea vehiculului instabil și aflat pe o suprafață foarte alunecoasă.

Accesul la corpul bărbatului a fost realizat cu echipamentele hidraulice ale modulului de descarcerare, după care a fost extras și predat instituțiilor abilitate“, a transmis ISU Cluj.

Sursa: Realitatea de Cluj

Articolul precedentMarți, Culisele Statului Paralel: JAFUL de la Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea! Istoria unui FALIMENT
Articolul următorIncendiu la o fabrică din Cluj-Napoca: 20 de persoane au fost evacuate