Fundația Alma Mater Napocensis a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a donat, în această săptămână, un număr de 100 de combinezoane medicale unora dintre instituțiile medicale din Cluj.
Combinezoanele sunt certificate și produse în România, fiind destinate unui număr de patru instituții medicale clujene implicate direct în preluarea și tratarea cazurilor de COVID-19: Institutul de Medicină Legală Cluj, Clinica Medicală 3, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” Cluj Napoca și Spitalul Clinic de Recuperare.
De asemenea, Fundația UBB a contribuit financiar la confecționarea a peste 2000 de viziere din material plastic transparent.
„Acesta e un moment în care solidaritatea trebuie să fie pe primul loc. Noi ne-am mobilizat și am încercat să mobilizăm alături de noi cât mai multe persoane. Le mulțumim celor care ne-au sprijinit prin donații, iar celor care doresc să ne ajute în continuare le punem la dispoziție datele noastre, întrucât orice sprijin este binevenit”, afirmă reprezentanții Fundației UBB, precizând că donațiile pot fi realizate online accesând link-ul https://fundatia.ubbcluj.ro/doneaza/ sau folosind următoarele date de identificare:
Denumire: Fundația Alma Mater Napocensis
Cod de identificare fiscală: 5567031
IBAN: RO19BTRLRONCRT0PB6492406, deschis la Banca Transilvania„.