Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că din cauza unui accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme, circulaţia rutieră pe DN1 Cluj- Oradea este la această oră întreruptă pe raza localităţii Ciucea.

Potrivit IPJ Cluj, din primele date, conducătorul auto de 56 de ani, care se deplasa dinspre Cluj-Napoca în direcția Oradea ar fi pătruns pe sensul opus, unde a acroșat alte doua autoturisme.

În urma impactului acesta și o femeie, pasager în alt autoturism implicat în evenimentul rutier au fost transportati la o unitate medicală.

Conducătorii celorlalte doua auto au fost testați cu aparatul etilotesc, rezultatele fiind negative.

Pompierii au fost alertați în jurul orei 17.10, iar în momentul sosirii la fața locului au găsit trei autoturisme avariate, iar într-unul se afla încarcerat un bărbat în vârstă de aproximativ 40 de ani, cu pierderi ale stării de conștiență. S-a acționat imediat cu utilajele hidraulice pentru a asigura accesul către victimă și pentru a-l extrage astfel încât să nu-i fie agravate leziunile suferite.

Acesta a primit asistență medicală de urgență la fața locului și este transportat în aceste momente cu elicopterul SMURD la spital pentru îngrijiri de specialitate.

Patru alte persoane au mai fost consultate la fața locului, dintre care o femeie va fi transportată la spital pentru investigații de specialitate. Aceasta prezenta, la prima evaluare, afecțiuni ușoare„, a transmis ISU Cluj.

Imagine

Sursa: Realitatea de Cluj

Articolul precedentInconştiență la volan! Accident provocat de un taximetrist beat care transporta persoane (FOTO)
Articolul următorMiron Mitrea comentează gafa președintelui Iohannis despre golf: „Îl va costa mult mai mult decât alte gafe făcute”