Un grav accident rutier a avut loc, în această dimineaţă, în localitatea Rugasesti din judeţul Cluj. Salvatorii au găsit la locul accidentului un copil de 10 ani şi o femeie de 35 de ani în stare de inconştienţă.

„Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit în această dimineață la un grav accident rutier petrecut pe raza localității Rugășești.

Au fost dislocate la fața locului două autospeciale cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și două echipaje SAJ, unde au găsit o băiat, în vârstă de aproximativ 10 ani, și o femeie, în vârstă de aproximativ 35 de ani, în stare de inconștiență.

Totodată în afara părții carosabile era o mașină răsturnată pe pavilion, cu ocupanții ieșiți din aceasta. 

Copilul și femeia au primit îngrijiri de urgență și au fost transportați la spital de către echipajele SAJ pentru investigații și asistență medicală.

Pompierii au sprijinit acordarea primului ajutor calificat și au asigurat măsuri de protecție pentru persoanele implicate în accident„, a transmis ISU Cluj.

Sursa: Realitatea de Cluj

Articolul precedentRomânia Suverană | Acuzații grave după tragedia din Gorj – Ce se ascunde în spatele mutărilor de la Complexul Energetic Oltenia
Articolul următorMinistrul Mediului: Sistemul SGR este obligatoriu pentru toți producătorii și pentru toți comercianții care lucrează pe această piață