Un grav accident rutier a avut loc, seara trecută, pe un drum judeţean din Cluj. Un tânăr de 18 ani, aflat pe un scuter, a decedat după ce s-a izbit de o maşină.

„Conducătorul unui motociclu în vârstă de 18 ani, din Cluj-Napoca, care se deplasa pe DJ107, din direcția Mărişel spre Cluj-Napoca, în zona Rusești din comună Mărişel, într-o curbă deosebit de periculoasă, a derapat, pierzând controlul asupra direcției de deplasare și intrând în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 25 de ani, din comună Mărişel, care circulă pe sensul opus. 

În urma impactului, din nefericire, a rezultat decesul tânărului de 18 ani. 

O tânără de 17 ani, pasager moto, a fost transportată la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri medicale”, a transmis IPJ Cluj.

Sursa: Realitatea de Cluj

Articolul precedentFenomen astronomic spectaculos: Planeta Marte, vizibilă cu ochiul liber
Articolul următorStrângere de fonduri pentru monitorizarea calităţii aerului din Cluj-Napoca