Românii afectați de restricțiile impuse firmelor ruse vor fi sprijiniți de stat. Guvernul va plăti 75% din salariul acestora, așa cum s-a întâmplat în pandemie. Vor primi sprijin și angajații firmelor care au fost nevoite să își suspende activitatea din cauza lipsei de materii prime.

Potrivit unor surse, 75% din salariu ar urma să fie plătit de stat. Este vorba despre un șomaj tehnic care va fi acordat celor care nu își mai pot primi salariile pentru că firmele pentru care lucrează au fost sancționate pentru că au legături cu Federația Rusă.

De acest șomaj tehnic vor putea să beneficieze și angajații ale căror firme au fost nevoite să își întrerupă activitatea pentru că nu mai există materii prime în contextul războiului de la graniță.

Sunt măsuri care sunt discutate la Guvern. Actul este pregătit la Ministerul Muncii și urmează să fie adoptat în perioada următoare astfel încât angajații să poată să își primească banii.

Este aceeași valoare, potrivit unor surse, care a fost acordată și în perioada pandemiei de coronavirus, atunci când angajații au fost afectați de restricțiile impuse. 

Este o provocare pentru bugetul de stat, însă nu este singura, asta pentru că și în Parlament sunt depuse proiecte populiste, acre au impact bugetar. Vorbim aici, spre exemplu, de proiectul depus de AUR, numit „Casa noastră”, un proiect prin care Minsiterul Finanțelor ar trebui să acorde credite de până la 150 de mii de lei pentru familiile tinere care nu au o locuință și nici nu își permit să cumpere. Acest împrumut poate fi stins tot de stat. Mai exact, de fiecare dată când în acea familie fie se naște un copil, fie decid părinții să adopte unul – statul ar urma să stingă până la 50 de mii de lei din datorie. Proiectul urmează să ajungă în dezbatere parlamentară, totul în contextul în care bugetul de stat este dejka suprasolicitat, iar economiștii atrag atenția asupra faptului că în perioada următoare deficitul bugetar ar trebui să fie scăzut de Guvern, și nu să fie adoptate măsuri care duc la creșterea acestuia. 

Articolul precedentPrelevare de organe la Târgu Mureş! Au primit a doua şansă pacienţi din Cluj, Fundeni şi Colentina
Articolul următorUn individ a intrat într-o unitate militară din Mamaia, a dezarmat soldatul care era de pază și a furat o armă cu muniție