Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit în această dimineață pentru stingerea flăcărilor care au cuprins o hală în care se produceau peleți de rumeguș și erau depozitați aproximativ 30 de metri cubi de rumeguș.

„Alerta a venit în jurul orei 7.10, iar la fața locului s-au deplasat trei autospeciale de stins incendii, o autoscară și, preventiv, un echipaj SMURD. 

În momentul sosirii echipajelor operative, secțiunea din hala de aproximativ 650mp, parte dintr-un corp de clădire cu o suprafață de 2000mp, arderea generalizat și exista pericol de extindere și la alte hale din apropiere.

Intervenția promptă a pompierilor a limitat extinderea incendiului mai departe de limitele în care a fost găsit.

Nu au fost persoane care să solicite consult medical în urma acestui eveniment, iar cauza probabilă a incendiului este în curs de cercetare„, a transmis ISU Cluj.

Imagine

 

Sursa: Realitatea de Cluj

Articolul precedentTemperaturi în creștere, dar și fenomene extreme. COD GALBEN de instabilitate atmosferică
Articolul următorDeputaţii USR şi cei de la partidul Forţa Dreptei au depus moţiunea simplă “Îndrăznesc să susţin educaţia”