Poliţiştii structurilor pentru protecţia animalelor au aplicat, în luna august, amenzi în valoare de peste 1.100.000 de lei, au efectuat peste 960 de controale şi acţiuni, iar aproximativ 130 de animale aflate în situaţii de pericol au fost salvate şi plasate în adăposturi, fiind efectuate 17 percheziţii şi deschise aproape 190 de dosare penale.

Conform unui comunicat de presă al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), poliţiştii structurilor pentru protecţia animalelor au acţionat pentru salvarea şi extragerea imediată din situaţii de pericol a 129 de animale, fiind emise 70 de ordine de plasare în adăpost.

Pentru neregulile de natură contravenţională constatate, în luna august, au fost aplicate 1.112 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.112.911 lei.

„Astfel, au fost aplicate 551 de sancţiuni contravenţionale, conform prevederilor O.U.G. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, 112 sancţiuni aplicate conform prevederilor O.U.G. 55/2002 privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi şi 253 de sancţiuni aplicate în baza Legii nr. 205/2004 privind protecţia animalelor. Totodată, poliţiştii au întocmit 188 de dosare penale, au efectuat 17 percheziţii la domiciliile unor persoane fizice sau la sediul unor entităţi, au organizat 961 de controale şi acţiuni”, se arată în comunicatul IGPR.

În perioada menţionată, în urma activităţilor de cercetare penală desfăşurate, au fost soluţionate 163 de dosare penale.

Poliţiştii au efectuat cercetări în 900 de petiţii sau sesizări şi au intervenit la 84 de sesizări primite prin 112.

AGERPRES

Articolul precedentUPDATE FURTUNA BORIS/ POMPIER MORT ÎN INUNDAŢIILE DIN AUSTRIA; UN DECES ÎN POLONIA, 4 DISPĂRUŢI ÎN REPUBLICA CEHĂ
Articolul următorINHGA: ATENŢIONĂRI COD ROŞU DE INUNDAŢII, COD PORTOCALIU ŞI COD GALBEN DE VIITURI ÎN 13 BAZINE HIDROGRAFICE