Pompierii clujeni au intervenit cu două autospeciale pentru stins incendii în jurul orei 00.10 pentru a lichida flăcările care au cuprins acoperișul unei case de locuit din localitatea Luna.

Preventiv a fost dislocat și un echipaj SMURD la locul intervenției.

În momentul sosirii pompierilor incendiul se manifestă la acoperișul casei.

Focarul incendiului a fost lichidat în scurt timp, fără a pune probleme echipelor de intervenție.

O femeie în vârstă de aproximativ 60 de ani a fost consultată de echipajul SMURD, având în vedere că prezenţa agitație psihomotorie, însă nu a fost necesar transportul la spital.

Cercetările preliminare au stabilit faptul că aragazul din bucătăria de vară, alipită casei, a fost lăsat pornit și nesupravegheat, astfel încât a fost inițiată și propagată arderea printr-un perete al bucătăriei de vară către acoperișul casei.