Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au fost solicitați noaptea trecută să stingă un incendiu care s-a manifestat la o casă din localitatea Sâmboleni, comuna Cămărașu.

„Apelul de urgență a venit în jurul orei 22:36, iar la fața locului s-au deplasat echipajele Punctului de Lucru Mociu. Forțele noastre au constatat faptul că incendiul se manifesta generalizat la acoperișul casei, pe o suprafață de 80 mp. De asemenea, flăcările au afectat și două încăperi, existând posibilitatea ca acestea să se extindă la o anexă gospodărească și la o altă casă situată în aceeași gospodărie.

Drept urmare, s-a luat decizia ca forțele sa fie suplimentate cu o autospecială de la Detașamentul 1 Cluj-Napoca și una de la Dej. Între timp, pompierii au reușit să se racordeze la un hidrant situat în apropiere și nu a mai fost nevoie de celelalte autospeciale. În plus, aceștia au împiedicat propagarea flăcărilor mai departe de limitele în care au fost găsite.

Paramedicii SMURD au evaluat o femeie de 80 de ani, însă nu a fost necesar transportul la spital. Cel mai probabil, incendiul a pornit de la jarul căzut din sobă„, a transmis ISU Cluj.

Sursa: Realitatea de Cluj

Articolul precedentAnchetă explozivă Realitatea PLUS despre scandalul Bîstroe – Anca Alexandrescu, investigație amplă în Delta Dunării – Ce s-a descoperit
Articolul următorBărbat băut, dat jos din avion cu cătuşe la mâini, pe aeroportul din Cluj-Napoca