Ediția a XII- a a Festivalului Cultural Miraje se va desfășura în perioada 3 mai -15 iunie 2019 la Cluj-Napoca. Evenimentele și activitățile din cadrul festivalului fac parte din Proiectul              Educativ Festivalul Cultural Miraje inclus în Calendarul Activităților Educative Regionale și Interjudețene al M.E.N. nr.  3016/09.01.2019 la poziția 721.

Asociația Lions Club Genesis s-a alăturat pentru al doisprezecelea an consecutiv Liceului Special pentru Deficienți de Vedere din Cluj-Napoca pentru a suține, în perioada 10-15 mai 2019, evenimente dedicate intergrării în comunitate a tinerilor cu nevoi speciale.

Festivalul Cultural Miraje – Arta nu are limite! este realizat cu sprijinul Consiliului Local Cluj-Napoca şi al Direcţiei de Asistenţă Socială şi Medicală, alături de Inspectoratul Școlar Județean Cluj, Casa de Cultură a Studenților Cluj-Napoca, Departamentul de Psihopedagogie Specială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, Biroul pentru Sudenți cu Dizabilități din cadrul UBB Cluj-Napoca, Liceul Teoretic ’’Mihai Eminescu’’ Cluj-Napoca, Asociația Pontes.

Peste 300 de elevi cu și fără dizabilități provenind din 10 localități din țară vor urca pe scena Mirajelor pentru a cânta, a dansa și a juca teatru. Pe lângă spectacolele-concurs  de teatru, dans și muzică, Festivalul Cultural Miraje cuprinde și alte activități și evenimente speciale care se vor desfășura în diferite locații din Cluj-Napoca: Cafeneaua pe întuneric, Biblioteca Vie, Atelierele Miraje și pentru prima dată anul acesta, concursul de pictură Carte Poștală cu tema Teatrul prin ochii copiilor.

În data de 10 mai, de la ora 10.00 în sala multimedia a Liceului Teoretic ’’Mihai Eminescu’’, în prima zi de  festival, participanții sunt provocați la o lectură de cărți vii în cadrul evenimentului aflat la a V-a ediție –Biblioteca Vie– Povești de viață ale persoanelor cu dizabilități.  Profesori de la  Liceul pentru Deficienți de Vedere în colaborare cu Biroul pentru Studenți cu Dizabilități din cadrul  Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, alături de Asociația Pontes vor invita persoane cu  dizabilități care performează  într-un anumit domeniu (scriitori, doctoranzi, cadre didactice), acestea  arătând că dizabilitatea nu este o piedică în calea succesului.

Cărțile vii  prezente vor încerca să inspire prin poveștile lor, publicul țintă – elevii de la Liceul Teoretic ’’Mihai Eminescu’’ din Cluj-Napoca – care găzduiește cu interes și generozitate această ediție a Bibliotecii Vii.

Festivalul continuă pe data de 13 mai, între orele 16.00-18.00, cu o Cafenea pe întuneric la  Che Guevara, Piața Unirii nr.20, destinată publicului larg. Scopul acestui eveniment urmărește conștientizarea provocării la care sunt supuse persoanele nevăzătoare în spațiul public, dar este în egală măsură o provocare și pentru persoanele valide care descoperă că pot activa celelalte simțuri pentru a beneficia de o experiență inedită; o experiență care să scoată participanții din zona de confort și să îi determine să se descurce în bezna care la început pare că taie respirația, dar care după câteva clipe poate deveni „obișnuință”.

În 2014, la prima ediție a Cafenelei pe întuneric, peste 120 de persoane au trecut pragul unui alt local clujean, experimentând ce înseamnă să trăiești în întuneric. Impactul emoțional a fost consemnat  chiar de Petruța Grijincu, coordonator eveniment “Cafeneaua pe întuneric” din acea perioadă:

“A fost o seară magică; îmi place să spun că a fost o seară care a închis ochii participanților pentru câteva momente, dar a deschis ochii minții pentru restul vieții. A fost interesant să analizez cum oamenii intrau în cafenea legați la ochi, speriați, dezorientați și nesiguri, cum se acomodau încet-încet cu spațiul și cum ieșeau cu zâmbetul pe buze, afirmând că a fost o experiență care i-a provocat să se descurce și care i-a determinat să privească cu alți ochi persoanele nevăzătoare…de fapt provocarea la care îi supune viața.”

Pentru că Miraje este un eveniment al depășirii limitelor, participanții din cadrul festivalului și membrii comunității sunt așteptați la Atelierele Miraje în 14 mai  între orele 10.00-14.00. Acestea includ Workshopuri de improvizație în teatru, dans și muzică care se vor desfășura la Centrul de Cultură Urbană – Bastionul Croitorilor și atelierul de modelaj în lut, alături de Labirintul senzorial ce vor avea loc  în Parcul Mare, zona Foișor.

Tânărul violonist Trestian Dumitrescu va încânta audiența prezentă la evenimentul din Parcul Central, zona Foișor, în 14 mai, după ora 11.

În zilele de 14 și 15 mai, începând cu ora 16.00,  la Casa de Cultură a Studenților, respectiv UBB Auditorium Maximum, participanți cu și fără dizabilități din Cluj-Napoca, Arad, Buzău, Pașcani, Sibiu, Simeria, Tîrgu Frumos, Danes jud. Mures, Timisoara si Bistrita  își vor etala talentul și vor deschide mințile spre o nouă viziune asupra persoanelor cu dizabilități. Pentru că Arta nu are limite! In debutul primei zile de spectacol, la ora 15.00  în Holul Casei de Cultură a Studenților are loc vernisajul expoziției cu lucrările din cadrul concursului de pictură Carte Poștală, cu tema Teatrul prin ochii copiilor.

Seara zilei de 14 mai aduce un eveniment mult așteptat de toți participanții – Cina de socializare – eveniment găzduit tot de Casa de Cultură a Studenților – Sala Transilvania, în cadrul căruia participanții cu și fără dizabilități din țară, cât și din Cluj, socializează și leagă noi prietenii!

“Festivalul Cultural Miraje a însemnat un eveniment care a oferit tinerilor cu nevoi speciale şansa de a fi auziţi, înţeleşi, apreciaţi, dar şi şansa de a oferi o parte din sufletele lor minunate tuturor celor care vor să-i asculte şi mai mult decât atât să ne oferă nouă, celor care nu avem o dizabilitate, lecţii impresionante de viaţă.” (Profesor Marian Moldovan, Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Bistrița)

Fiecare seară de spectacol va avea și invitați speciali, unii dintre ei făcând parte și din juriul festivalului: interpreta de muzică populară Elena Pădurariu, designer și coregraf Claudia Suciu care va prezenta o colecție de haine pentru copii, printre micile modele fiind și copii cu dizabilități, magicianul Andrei Babici,  interpretul de muzică populară Grigore SâmboanMihnea Covaci și Andra Dumitru-dansatori sportivi profesioniști, interpreta de muzică ușoară Sabina Dragoș și îndrăgita trupă clujeană  Dragoș &Friends Orchestra.

Prezentatorii spectacolelor-concurs din 14 și 15 mai sunt Diana Găucă și Grigore Sâmboan.

Pentru ca mesajul Festivalului să ajungă la un număr cât mai mare de persoane, intrarea este liberă la toate evenimentele.

Articolul precedentPremiu internațional pentru o echipă de studenți ai UBB
Articolul următorCluj-Napoca, înfrățire cu municipiul Eskișehir din Turcia