„La data de 8 septembrie 2019, în jurul orei 20:20, polițiștii Biroului Rutier Cluj-Napoca au depistat un bărbat de 55 de ani, din Cluj-Napoca, județul Cluj, în timp ce conducea un autoturism pe strada Calea Florești, din municipiul Cluj-Napoca, deși se afla sub influența alcoolului. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație alcoolică de peste 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat”, informează reprezentanţii IPJ Cluj.

Acestuia i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei şi i s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore.

Reprezentanţii IPJ Cluj mai transmit că „la data de 9 septembrie 2019, în jurul orei 01:30, polițiștii Secției 2 Poliție Cluj-Napoca, cu sprijinul polițiștilor Biroului Rutier Cluj-Napoca, au depistat pe strada Cetății un conducător auto în vârstă de 23 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, în privința căruia există suspiciuni că ar fi consumat substanțe psihoactive”.

 

Bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii prezenței substanțelor psihoactive în organism.

 

 

Articolul precedentReţinut pentru că a furat din cutia milei dintr-o biserică din centrul Clujului
Articolul următorDeschidere de an şcolar şi pentru deţinuţii de la Penitenciarul Gherla