Administrația Bazinală de Apă (ABA) Someș-Tisa a luat o serie de măsuri, în contextul prevenirii răspândirii noului coronavirus, pe perioada stării de urgență, decretată la nivel național, printre care se numără „suspendarea activității de relații cu publicul, la sediul instituției.

Inspectorii ABA Someș-Tisa au constatat, ca urmare a unei sesizări, că un cetățean din localitatea Florești, județul Cluj a realizat lucrări ilegale în albia minoră a Văii Boșorului.

La data controlului, lucrările erau în derulare. Acestea constau în turnarea a două plăci de beton, poziționate la cota talvegului, pe ambele maluri ale cursului de apă, fără a deține act de reglementare în domeniul apelor.

Inspectorii ABA Someș-Tisa au dispus sistarea imediată a lucrărilor și l-au sancționat pe cetățean cu amendă contravențională, în valoare de 10.000 de lei, în conformitate cu prevederile Legii Apelor nr.107/1996, cu modificările şi completările ulterioare.

Articolul precedentDrone folosite la Cluj pentru respectarea măsurilor impuse de autorități pentru împiedicarea răspândirii COVID-19
Articolul următorVIDEO | Mii de români se întorc în Germania! Aşteaptă avioanele pe Aeroportul Cluj