Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat miercuri, despre sondajul PNL care dă formaţiunea pe locul doi, cu 20 de procente, că au toate atuurile să se stabilizeze ca singura forţă de dreapta credibilă, serioasă şi care îşi va menţine creşterea în 2024 şi că în opinia sa, cel mai îmbucurător semnal este intenţia pentru prezenţa foarte bună la vot la alegerile europarlamentare, peste 50%.

El a mai spus că PNL are un potenţial mare de creştere, pentru că votanţii care se identifică de dreapta şi de centru sunt mai mulţi.

”Sondaje şi speculaţii s-au făcut permanent apropo de cine e pe trei,, cine este pe locul doi, eu cred că acest sondaj confirmă că PNL este acolo unde era şi în 2023, la 20 de procente, ceea ce pentru noi aş putea spune că e un punct de pornire. Am putea să discutăm despre obiectivele noastre electorale de la 20% în sus, dar pentru mine, cel mai îmbucurător semnal dat de acest sondaj de opinie este intenţia pentru prezenţa foarte bună la vot la europarlamentare, peste 50%. Dacă s-ar confirma acest lucru am dat o legitimitate fără precedent celor care or fi aleşi pentru Parlamentul European”, a spus purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, în emisiunea România Politică de la Prima News.

Ionuţ Stroe a precizat că ”PNL are un potenţial mare de creştere”.

”Mă uit la cifre, votanţii care se identifică de dreapta şi de centru sunt mai mulţi ca de fiecare dată. Sunt doar analize la începutul anului 2024, cred că avem toate atuurile să ne stabilizăm ca singura forţă de dreapta credibilă, serioasă şi care îşi va menţine creşterea în 2024”, a subliniat Stroe.

Despre importanţa alegerilor europarlamentare, Ionuţ Stroe a menţionat că pentru toate partidele, primul semnal e definitoriu pentru ce urmează, în percepţia publică vei fi asociat ponderii pe care o capeţi în această ecuaţie politică, la primul semnal.

”Alegerile europarlamentare, mai mult decât aceste cifre, contează enorm de mult şi în ecuaţia politică europeană, într-un an al ameninţărilor politice extremiste şi populiste, toate partidele serioase, afiliate la curente politice puternice în Europa, ar putea să salveze o situaţie care pare din ce în ce mai îngrijorătoare. Din păcate, şi în România se manifestă la cote destul de îngrijorătoare extremismul, populismul politic, agenda Rusiei”, a spus Stroe, arătând că ”AUR sau Şoşoacă este absolut acelaşi lucru.

”Nu mă încântă absolut ăc AUR este în scădere, atâta timp cât Şoşoacă creşte. Dacă e să luptăm împotriva acestei ideologii, ar trebui să o facem atât cu Şoşoacă cât şi cu AUR”, a subliniat Stroe.

El a precizat că şi la USR, scăderea s-ar putea să se explice şi prin scandalurile care au paralizat agenda publică şi s-au manifestat la finalul anului trecut.

PSD ar obţine 30% din voturi, PNL – 20%, iar AUR – 18% dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri pentru Parlamentul European, relevă un sondaj realizat de The Center for International Research and Analyses la comanda PNL. Sondajul mai relevă că peste 40% dintre cei chestionaţi se declară de centru sau de dreapta, 13% de stânga, în timp ce 44% nu şţiu sau nu răspund.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentMinistrul Finanţelor, întâlnire cu echipa de conducere a Băncii de Investiţii şi Dezvoltare – Obiectivul fixat de Marcel Boloș
Articolul următorMinistrul Dezvoltării: „Primele opt judeţe în ordinea nivelului de trai sunt conduse de o administraţie liberală”