A fost aprobat acordul de asistență tehnică între Județul Cluj şi Banca Mondială în vederea elaborării Planului de Amenajare a Teritoriului Județului Cluj (PATJ). Elaborarea acestui document este necesară întrucât Planul în vigoare în momentul de față datează din anul 1998 şi se dorește ca noul Plan să reflecte actualele direcții și priorități de dezvoltare a judeţului.

În baza acordului de asistență tehnică, Banca Mondială – Banca Internațională pentru Reconstrucție şi Dezvoltare va asigura asistența tehnică necesară în vederea elaborării PATJ prin intermediul mai multor activități.

Urmează, astfel, a fi elaborate zece studii de fundamentare în domenii precum cadrul natural, zonele naturale protejate și mediul, populația, rețeaua de localități, resursele naturale şi economia, transporturile şi căile de comunicație, echiparea tehnico-edilitară a teritoriului, patrimoniul cultural, riscurile naturale, planificarea teritoriului în contextul politicilor şi strategiilor europene și analiza impactului social.

În baza acestor zece studii de fundamentare și în acord cu prevederile legale în vigoare în domeniu, Banca Mondială va acorda sprijin tehnic pentru elaborarea PATJ-ului. Totodată, aceasta va oferi asistență Consiliului Județean pentru elaborarea unei Strategii de Dezvoltare Teritorială a Județului, luând în considerare direcțiile și prioritățile de dezvoltare a județului în plan teritorial, stabilite în baza diagnosticului prospectiv.

            Nu în ultimul rând, Banca va oferi asistență Consiliului Județean pentru elaborarea unui plan de acțiune detaliat pentru implementarea măsurilor propuse în PATJ, cu scopul de a asigura dezvoltarea teritorială.

            Acesta va include, printre altele, precizarea responsabilităților și a surselor de finanțare a politicilor publice, programelor și proiectelor de investiții publice necesare dezvoltării durabile și competitive a teritoriului. Totodată, va include un plan de consultare și implicare a actorilor relevanți și a comunității în procesul de planificare, propuneri de măsuri pentru contracararea potențialelor disfuncționalități fizice sau economice, în funcție de concluziile diagnosticului precum și alocarea responsabilităților și surselor de finanțare pentru politici publice, programe și investiții publice necesare pentru dezvoltarea sustenabilă și competitivă a teritoriului județului.

Acordul urmează a fi încheiat pe o durată de 25 de luni de la data intrării în vigoare, cu posibilitatea de a fi prelungit prin voința părților, valoarea acestuia fiind de 630.000 euro.

Articolul precedent47 de drumuri județene vor beneficia de lucrări în anul 2019
Articolul următorVIDEO | Planul „roşu” activat în judeţul Cluj! 11 victime într-un accident rutier