Ministrul Educației Ligia Deca și președintele României, Klaus Iohannis, participă astăzi, la Festivitatea de deschidere a noului an școlar, organizată la Școala Gimnazială Nr. 162 din Capitală.  Aproximativ 3 milioane de elevi şi preşcolari încep cursurile noului an şcolar, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.

„Ministrul Educației, Doamna Ligia Deca, va participa luni, 11 septembrie, alături de Președintele României, E.S. Domnul Klaus Werner Iohannis, la Festivitatea de deschidere a noului an școlar (2023-2024), organizată la Școala Gimnazială Nr. 162, sector 1, București. Evenimentul va începe la ora 10:00”, se arată într-o informare de presă.

Potrivit Edupedu.ro, directorul Școlii Gimnaziale nr. 162 din Cartierul Giulești este Dorin Stoican, profesor de educație fizică.

Stoican a postat pe Facebook o prezentare a școlii, arătând că este „printre cele mai cochete din București și nu numai”.

„Nu credem ca putem candida la cea mai frumoasă, la cea mai modernă, la cea mai dotată unitate de învățământ, etc. Însă, cu siguranță, am avea șanse la categoria „Printre cele mai cochete unități de învățământ din București și nu numai”. Ne place să credem că, personalizând, în limbaj popular, școala noastră îl are pe „vino\”ncoa”!”, a scris, pe Facebook, directorul Școlii Generale 162 din București.

Dorin Stoican a fost prezent la dezbaterea privind Legile Educației din Comisia pentru Învățământ din Camera Deputaților, în data de 12 aprilie 2023, unde a afirmat: „Am făcut un studiu acum ceva vreme și cam 45% dintre copii proveneau la școala 162 din familii dezorganizate, reorganizate, monoparentale, crescuți de bunici, cu părinții plecați la muncă în străinătate ș.a.m.d.”

El a propus atunci centre de consiliere psihologică pe lângă CMBRAE, unde copilul să meargă temporar, dacă manifestă constant un comportament violent.

„Dacă un elev deranjează constant orele de curs, să fie scos de la oră și nu lăsat de izbeliște, ci împreună cu consilierul școlar, un alt cadru didactic. Pentru elevii care manifestă constant un comportament violent să existe centre de consiliere psihologică și comportamentală pe lângă CMBRAE, în care copilul să meargă temporar”, a propus Stoican.

O altă propunere vizează Școala altfel și Săptămâna verde, care ar trebui să se desfășoare în timpul vacanțelor școlare, pentru cine dorește, potrivit lui Dorin Stoican, pentru că „se perturbează foarte grav procesul didactic. Unii copii au bani, alți copii n-au bani, este greu de gestionat transportul, monitorizarea acestora”.

Totodată, Dorin Stoican este și unul dintre autorii primului manualul de Educaţie fizică pe când era ministru al Educația Liviu Marian Pop. Potrivit news.ro, Dorin Stoican susţinea că ministrul Educaţiei de atunci, Liviu Pop, “nu are nicio vină şi niciun merit”, decizia ca Educaţia fizică să aibă manual nefiind luată de el.

Conform site-ului unităţii de învăţământ, Şcoala Gimnazială nr. 162 a luat fiinţă în anul 1919. La început nu a beneficiat de un imobil propriu, iar procesul didactic se desfăşura în cămăruţe închiriate de la diverşi proprietari din zonă. Cartierul se numea Giuleşti Ţigănie şi aparţinea, din punct de vedere administrativ, de comuna de comuna Roşu din judeţul Ilfov.

Articolul precedentAlertă în Floreşti: Bărbat dat dispărut (FOTO)
Articolul următorMarcel Ciolacu nu este de acord cu testarea în masă a elevilor pentru consumul de droguri: „Este o isterie”