Polițiștii locali din Florești au derulat în 2018 acțiuni pentru achitarea taxei de salubritate de către toți cetățenii Comunei Florești, urmărind identificarea și sancționarea persoanelor care nu au depus la sediul primăriei declarația de salubritate, precum și a celor care nu sunt la zi cu achitarea taxei aferente.

Astfel, deși, au beneficiat de serviciul de salubritate, mai mulți locuitori ai comunei nu și-au depus declarația de salubritate. Prin urmare, anul trecut, polițiștii au aplicat  300 de sancțiuni contravenționale în valoare de 170.000 lei.

Potrivit oamenilor legii, prin intermediul acestei acțiuni, a fost vizată și identificarea persoanelor care nu și-au actualizat numărul de persoane conform Legii 196/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea condominiilor.

Articolul precedentPeste 2.000 de premii la #fashionEASTER, la mall-ul din Gheorgheni
Articolul următorZilele Clujului 2019 vor fi organizate în perioada 27-30 septembrie