Lucrările de remediere a parcării Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj s-au încheiat, a anunțat Consiliul Județean (CJ) Cluj.

„Principalele lucrări realizate au vizat frezarea zonelor cu probleme și, ulterior, acoperirea acestora cu un strat de asfalt. Responsabilii tehnici din cadrul Consiliului Județean au urmărit ca intervențiile să se realizeze în conformitate cu obligațiile asumate de către concesionar, cu respectarea tuturor normativelor tehnice și de calitate ce reglementează acest tip de lucrări. În zilele următoare, în funcție și de condițiile meteorologice existente, constructorul va proceda la retrasarea spațiilor de parcare și a circuitelor funcționale din cadrul parcării”, au precizat reprezentanții CJ Cluj.

Lucrările la parking vor fi reluate în toamna acestui an, după încetarea zborurilor de tip charter.

Articolul precedentCod galben de vânt la Cluj
Articolul următorO bandă destinată bicicliștilor și transportului în comun va fi înființată pe Titulescu