Judeţele Alba şi Cluj, introduse de autorităţile germane pe lista zonelor de risc epidemiologic din România! Persoanele care vin din aceste zone sunt obligate să se autoizoleze, informează un comunicat de presă al Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Potrivit comunicatului, autoritățile germane au actualizat lista „zonelor de risc“ din România, cu intrare în vigoare din 30 septembrie 2020, și au adoptat o serie de măsuri suplimentare menite să limiteze răspândirea COVID-19, puse în aplicare începând de astăzi, 1 octombrie.

„Astfel, județele Alba și Cluj au fost introduse pe lista zonelor de risc din România. La acest moment, alături de municipiul București, 14 județe din România se află pe lista „zonelor de risc”: Alba, Bacău, Bihor, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Covasna, Iași, Ilfov, Neamț, Prahova, Vaslui, Vâlcea. Județele retrase din listă până în prezent sunt următoarele: Argeș (la 16.09), Buzău (la 09.09), Dâmbovița (la 16.09), Galați (09.09), Gorj (la 02.09), Ialomița (la 20.08), Mehedinți (la 20.08), Neamț (la 02.09, dar reintrodus la 16.09), Timiș (la 20.08) și Vrancea (la 09.09). 

Totodată, ca urmare a deciziilor comune ale guvernului federal și ale celor de land, toate persoanele, indiferent de cetățenie, care intră în Republica Federală Germania după ce s-au aflat într-una din „zonele de risc“, oricând în ultimele 14 zile înainte de sosire, sunt obligate să se deplaseze – cât mai direct, cu minimizarea contactelor – și să se autoizoleze la domiciliu sau în alte spații de cazare adecvate pentru o perioadă de 14 zile de la sosire. Respectarea obligației de autoizolare este verificată de autoritățile de land atât aleatoriu, cât și în cadrul anchetelor epidemiologice uzuale”, precizează MAE.

Totodată, începând de astăzi, se elimină posibilitatea de exceptare de la măsura autoizolării pentru persoanele care prezintă un test COVID-19 negativ, efectuat anterior intrării în Germania.

Astfel, potrivit noilor dispoziții, autoizolarea poate fi suspendată mai devreme decât termenul de 14 zile numai dacă este efectuat un test începând cu a cincea zi după intrarea în Germania și doar de la momentul comunicării unui rezultat negativ al testării. O astfel de testare se poate efectua la medicul de familie sau la autoritățile locale de sănătate și este gratuită în primele 10 zile de la sosirea în Germania dintr-o zonă de risc. 

Potrivit MAE, dacă persoanele care au venit din zone de risc încep să prezinte simptome specifice COVID-19 (dificultăți de respirație, tuse, febră sau pierderea gustului/mirosului) în decurs de 14 zile de la momentul intrării în Germania, inclusiv după o eventuală testare negativă și suspendare a carantinei inițiale, devine obligatorie autoizolarea și contactarea imediată a Autorității locale de Sănătate.

Ministerul Afacerilor Externe precizează că cetățenii români care vin din județe ce nu se află pe lista de risc, dacă se deplasează cu avionul spre Germania de la un aeroport aflat într-un județ listat (spre ex. din Otopeni/Ilfov), vor trebui să respecte toate obligațiile specifice călătorilor din zone de risc.

De asemenea, cetățenii care intră în Republica Federală Germania din zonele de risc trebuie să completeze un „formular de debarcare” – Public Health Passenger Locator Form – și să îl transmită Autorităților locale de Sănătate în termen de o zi de la sosire, astfel încât acestea să fie informate și să monitorizeze respectarea carantinei. Varianta în limba română a acestui formular poate fi regăsită la următorul link: https://www.rki.de/DE/Content/InfAZ/N/Neuartiges_Coronavirus/Transport/Aussteigekarten-COVID_RO.pdf?__blob=publicationFile.

Simpla tranzitare a teritoriului german nu este condiționată de obligațiile menționate anterior. Tranzitul presupune părăsirea cât mai directă a teritoriului german, evitarea oricărui contact strâns cu alte persoane și respectarea măsurilor specifice de protecție: distanțare socială, igienă, mască etc.. Sunt permise scurte opriri pentru procurarea de alimente sau combustibil, însă nu și cele de tip turistic ori de afaceri, vizite, cazări, încheierea unor contracte ș.a..

În cazul neîndeplinirii obligațiilor generale sau dispozițiilor locale ale autorităților cu privire la testare, autoizolare sau tranzit, se pot aplica sancțiuni în valoare de până la 25.000 EUR.

Regulile generale de conduită, restricțiile și măsurile de relaxare decise la nivelul fiecărui land german pot fi accesate pe pagina cancelariei federale la următorul link: https://www.bundesregierung.de/breg-de/themen/coronavirus/corona-bundeslaender-1745198.

Sursa: Realitatea de Cluj

Articolul precedentUn tânăr de 17 ani din Iași e campion pe sate la infracțiuni
Articolul următorAu fost finalizate lucrările de reamenajare a Laboratorului de Radiologie din cadrul Spitalului clujean de Recuperare