Elevii care au absolvit clasa a VIII-a au de susținut două examene scrise, între 14-17 iunie: la Limba și literatura română, limba maternă (pentru minorități) și matematică. Precizări pentru examenul de limba română: deși în 2022 s-a publicat DOOM 3, “evaluarea lucrărilor absolvenților de clasa a VIII-a se va face ținând cont de cele două ediții ale acestei lucrări normative (DOOM2 și DOOM3), fără a fi vizate elemente tratate distinct”, se arată în recomandarea Centrului Național de Politici și Evaluare în Educație.

172.822 de elevi erau în clasa a VIII-a anul acesta școlar, în 2022, potrivit  datelor publicate de Ministerul Educaţiei la simularea Evaluării Naționale. Aceștia sunt automat înscriși la Evaluarea Națională, dar cifrele ar putea fi ușor diferite dacă luăm în calcul elevi cu medii neîncheiate sau corigențe.

Pentru anul școlar următor sunt alocate 130.600 de locuri la clasa a IX-a (învățământ cu frecvență zi) la nivel național și 11.000 de locuri pentru clasa a IX-a, învățământ cu frecvență seral și frecvență redusă, potrivit Hotărârii de Guvern care aprobă cifrele de școlarizare pentru anul școlar 2022-2023. Alte 60 de mii de locuri sunt în învățământul profesional.  

Redăm recomandările Centrului Național de Politici și Evaluare în Educație pentru elevii de clasa a VIII-a:

Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, din Ministerul Educației a venit cu precizări legate de subiectul la Limba română de la Evaluarea Națională pentru clasa a VIII-a. Printre acestea, faptul că nu sunt obligatorii conectorii de tipul „în primul rând”, „în al doilea rând” pentru textul de opinie, sau că nu vor fi punctate truismele și clișeele lingvistice.

„Deși în 2022, s-a publicat ediția a treia a Dicționarului Ortografic, Ortoepic și Morfologic al Limbii Române (DOOM3), variantele de subiect vor fi proiectate în așa fel încât să fie valorificate experiențele de învățare ale elevilor, prin aplicarea normelor ortografice, ortoepice și morfologice ale limbii române ale DOOM2, publicat în 2005. Subliniem faptul că evaluarea lucrărilor absolvenților de clasa a VIII-a se va face ținând cont de cele două ediții ale acestei lucrări normative (DOOM2 și DOOM3), fără a fi vizate elemente tratate distinct”, se mai arată în recomandare.

Calendarul Evaluării Naţionale 2022

14 iunie 2022 – Proba la Limba și literatura română — proba scrisă

16 iunie 2022 – Matematică — proba scrisă

17 iunie 2022 – Limba și literatura maternă — proba scrisă

23 iunie 2022 (până la ora 14.00) – Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor

23 iunie 2022 (ora 16:00 – ora 19:00) și 24 iunie 2022 (ora 8:00 – ora 12:00) – Depunerea contestațiilor

24 iunie – 29 iunie 2022 – Soluționarea contestațiilor

30 iunie 2022 – Afișarea rezultatelor finale la Evaluare Națională 2022 după soluționarea contestațiilor

După Evaluarea Națională, pe 14 iulie începe repartizarea computerizată la liceu.
 
Calendarul admiterii la liceu 2022

4 – 11 iulie 2022: Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a Orice opțiune greșită poate conduce la o repartizare nedorită. Completarea fișelor de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a care doresc să participe la admitere în alt județ și depunerea/transmiterea fișelor, conform procedurii stabilite de Comisia națională de admitere.

Candidații nerepartizați pe locurile speciale pentru rromi și candidații nerepartizați pe locurile distinct alocate în unitățile de învățământ de masă candidaților cu CES, precum și cei care au fost repartizați dar care solicită, în scris, renunțarea la locul pe care au fost repartizați, care doresc să participe la etapa de repartizare computerizată și admitere în învățământul liceal pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2022-2023, completează opțiunile în perioada 8 – 11 iulie 2022.

4 – 11 iulie 2022: Introducerea în baza de date computerizată (în aplicația informatică centralizată) a datelor din fișele de înscriere.

4 – 11 iulie 2022: Verificarea de către părinți și candidați a corectitudinii datelor din fișa listată de calculator, corectarea eventualelor greșeli în baza de date computerizată și listarea fișelor corectate din calculator, operațiuni ce se vor realiza utilizând aplicația informatică centralizată.

12 iulie 2022: Termenul-limită pentru transmiterea bazei de date de la centrele de înscriere la centrul de admitere județean/al municipiului București, precum și a listei absolvenților care nu participă la repartizarea computerizată, prin confirmarea operațiunilor specifice în aplicația informatică centralizată.

Predarea/transmiterea de către comisia din centrul de înscriere a fișelor de opțiuni originale la centrul de admitere județean/al municipiului București.

12 iulie 2022: Transmiterea bazei de date de la centrele de admitere județene/al municipiului București la Centrul național de admitere prin confirmarea, de către acestea, a finalizării operațiunilor specifice, în aplicația informatică centralizată.

13 iulie 2022: Verificarea și corectarea eventualelor erori din bazele de date, precum candidați aflați în baza de date pentru admiterea computerizată și care au fost deja admiși la liceele la care se susțin probe de aptitudini etc., de către Comisia națională de admitere și comisiile de admitere județene/a municipiului București; transmiterea modificărilor la comisia națională.

13 iulie 2022: Corectarea erorilor și confirmarea încheierii modificărilor în aplicația informatică centralizată.

14 iulie 2022: Repartizarea computerizată în învățământul liceal a absolvenților clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2022 – 2023.

14 iulie 2022: Comunicarea rezultatelor candidaților repartizați computerizat în învățământul liceal.

Afișarea în unitățile de învățământ gimnazial a listei cu locurile neocupate în unitățile de învățământul liceal din județ/municipiul București.

15 – 20 iulie 2022: Depunerea dosarelor de înscriere la școlile la care candidații au fost repartizați.

20 iulie 2022: Transmiterea de către unitățile de învățământ liceal a situației locurilor rămase libere în urma neînscrierii candidaților admiși în această etapă de admitere.

21, 22 și 25 iulie 2022: Rezolvarea de către comisia de admitere județeană/ a municipiului București, a situațiilor speciale apărute după etapa de repartizare computerizată.

 

Articolul precedentAccident cu 4 maşini în Negreni! A fost implicat şi un şofer din Mexic (FOTO)
Articolul următorCele 3 zodii care îți distrug complet viața – triada toxică din zodiac. Horoscoul dramelor