În perioada 29 Octombrie, ora 08:00 până în 31 octombrie, ora 20:00, non-stop, locuitorii din Cluj-Napoca, dar și cei din alte localități, se vor putea vaccina cu tipul de vaccin Pfizer-BioNTech, fără programare, într-un maraton al vaccinării la centrul drive-through, de la Sala Sportului ,, Horia Demian”, Cluj-Napoca.

Reiterăm cetățenilor necesitatea și importanța vaccinării împotriva COVID-19 pentru toate persoanele de peste 12 ani, în interes individual și al sănătății publice, prin reducerea cazurilor severe și a deceselor.
Vaccinarea rămâne soluția sigură și eficientă pentru învingerea pandemiei COVID-19, iar vaccinurile utilizate în România sunt autorizate de Agenția Europeană a Medicamentului (EMA), cel mai riguros for decizional, care reunește experți la nivel european„, au transmis autorităţile clujene.
Vaccinarea se efectuează doar în mașină.

Sursa: Realitatea de Cluj

Articolul precedentPeste 13.000 de noi infectări cu SARS-COV-2, în ultimele 24 de ore! Situația în fiecare județ!
Articolul următorClujean, anchetat de polițiștii din Sălaj, pentru un permis de conducere fals