Muncitorii care au demolat garajele din cartierul Gheorgheni din Cluj-Napoca au avut surpriza să descopere o cramă amenajată de clujenii care zilnic lucrau la mașini. 

Astfel, bărbaţii se sustrăgeau de la activităţile în familie, în linişte şi pace, la o băută, între ei.

Am avut și surprize în care am găsit cramă sub garaje, cramă care comunica cu celelalte garaje. Am găsit cramă, am găsit afumători făcute în garaj. Cramă care comunica cu vecinii dintr-o parte și alta a fost găsită în cartierul Gheorgheni”, a declarat viceprimarul Dan Tarcea, la emisiunea Servus, Cluj! de pe Citynews.ro.

Nu am mai găsit vinul acolo, dar în cazul respectiv am umplut respectivă cramă, am făcut lucrările de tasare și am acoperit ce a fost acolo. Românii au fost foarte inventivi în acești 25 de ani cât au folosit garajele”, a mai spus edilul.

Articolul precedentExistă cu adevărat vise prevestitoare? Ce spun oamenii de știință
Articolul următorIncendiu la o hală industrială din Câmpia Turzii! Pompierii intervin cu 5 autospeciale (VIDEO)