Banii necesari pentru eventuala acordare a unor vouchere familiilor cu venituri mici ar putea fi folosiţi pentru asigurarea cheltuielilor de after-school, timp de doi ani, pentru toţi copiii din clasele 0 – IV, a declarat marţi ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila.

Întrebat într-o conferinţă de presă cum comentează posiblitatea acordării de vouchere sub forma unui pachet de măsuri, Cseke Attila a arătat că o astfel de măsură nu s-a discutat în coaliţia de guvernare, potrivit Agerpres.

„Din câte cunosc eu, o asemenea măsură nu a fost discutată în coaliţie, nici valoarea acestor vouchere. Noi propunem în schimb, dacă tot există această sumă necesară pentru emiterea acestor vouchere, calculul nostru arată că pentru toţi copiii din clasele 0 – IV se poate asigura din această sumă tot ceea ce este necesar să poată rămâne în after-school, după programul normal de şcoală, pe timp de doi ani. (…) Noi credem că, dacă tot avem această sumă, aici ar putea fi o soluţie mai bună”, a precizat ministrul Dezvoltării.

El a adăugat că o astfel de sumă poate asigura masa în cadrul programului afterschool, după programul normal de şcoală, alături de alte cheltuieli necesare.

„Avem un segment de care tot vorbim, legat de familii, de copii şi de natalitate şi v-am dat o măsură care credem noi că ar fi necesară, dacă ar avem disponibilitate financiară în domeniu”, a completat Cseke Attila.

PSD va propune, în pachetul de măsuri ce urmează a fi elaborat în coaliţia de guvernare, acordarea de vouchere de 50 de euro la fiecare două luni pentru ca familiile cu venituri mici să îşi cumpere alimente de bază.

Potrivit unor surse social-democrate, PSD va propune mai multe măsuri în pachetul pentru susţinerea nivelului de trai al românilor cu venituri mici.

Printre acestea se numără acordarea de vouchere de 50 euro la fiecare două luni (până la sfârşitul anului) pentru cumpărarea a şase alimente de bază, pentru gospodăriile cu ambii părinţi şi cel puţin doi copii dependenţi şi gospodării monoparentale cu un venit net mediu lunar mai mic de 600 lei (151.000 gospodării), persoanelor care primesc venit minim garantat (168.000 persoane), persoanelor cu dizabilităţi (800.000 persoane) şi pensionarilor cu un venit mai mic de 1.500 lei (2.349.517 pensionari).

Cea de-a doua măsură pe care o va susţine PSD se adresează elevilor care provin din familii cu venituri mici.

Sursa: Realitatea Din UDMR

Articolul precedentRăzboi în Ucraina – Ziua a 35-a – Rusia promite că reduce atacurile în Kiev, Biden este sceptic în privința promisiunilor lui Putin
Articolul următorAu început lucrările de extindere și modernizare a singurei Clinici de Psihiatrie Pediatrică din Transilvania