Violeta Alexandru, ministrul interimar al Muncii, neagă faptul că, în timpul vizitei inopinate la DGASPC Cluj, pe care a efectuat-o marți, nu ar fi fost lăsată de către paznic să intre în instituție, decât după ce s-a legitimat. „Este un fake news”, a spus ministrul, într-o conferință de presă susținută marți la Bistrița.

 

Violeta Alexandru nu a fost lăsată să intre marți, de către paznic, la DGASPC Cluj, decât după ce s-a legitimat, potrivit Mediafax

Conform sursei citate, directorul instituției, Daniel Tămaș, care se află în concediu medical, a declarat că accesul în curtea instituției este reglementat de o serie de proceduri, pe care paznicul le-a respectat. Tămaș a mai afirmat că a fost informat despre incident și că l-a felicitat pe paznic. 

„Je suis paznic”, a mai declarat Daniel Tămaș, conform Mediafax.

Întrebată la Bistrița despre incident, ministrul Violeta Alexandru a negat că acesta ar fi avut loc și susține că este o știre falsă ceea ce a fost publicat în presă.

Obișnuiesc să fac vizite inopinate. (…) Nu s-a întâmplat absolut nimic, este un fake news. Nu are nicio legătură cu realitatea informația care a apărut în presă. Mi-am luat toate datele de acolo, am stat suficient de mult. Informația la care faceți referire este o știre falsă. M-am prezentat, am dat mâna, am salutat, am explicat cine sunt. Absolut nimeni nu mi-a obstrucționat accesul. Informația apărută în presă este un fals„, a declarat Violeta Alexandru.

 

 

 

Articolul precedentBărbat sedus pe Facebook de o tânără din Dej! A fost adormit şi jefuit de aceasta în propria casă
Articolul următorUniversitatea de Medicină și Farmacie Cluj îi obligă pe studenții și profesorii întorşi din Italia să stea în carantină 14 zile