Polițiștii clujeni au fost sesizați ieri cu privire la dispariția unui minor.

Astfel, în jurul orei 20:30, un minor în vârstă de 11 ani, care se juca în fața unui  imobil din cartierul Gheorgheni, ar fi plecat într-o direcție necunoscută fără să anunțe, nemaifiind găsit de către familie.

Imediat după sesizare, polițiștii s-au mobilizat și au început verificările, fiind formate echipe de căutare.

În activități au fost angrenate forțe numeroase, din cadrul mai multor structuri ale Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, fiind cooptați inclusiv jandarmi.

Fotografia și semnalmentele minorului au fost rapid diseminate tuturor echipajelor de poliție din teren. De asemenea, informațiile au fost transmise și reprezentanților companiei de transport public pentru a-l localiza pe minor.

Astfel, în jurul orei 22:00 minorul a fost găsit pe raza comunei Florești, într-un centru comercial. Acesta a fost încredințat familiei, fiind în afara oricărui pericol.

Articolul precedentDescoperire macabră în Apahida! Poliţiştii au deschis o anchetă
Articolul următorTentativă de omor într-o benzinărie din Gherla! Agresorul a fost arestat