Miron Mitrea a vorbit la Realitatea PLUS, în cadrul emisiunii Culisele Puterii, despre discursul susținut de Mircea Geoană prin care a anunțat că este nevoie de un proiect de țară pentru România.

Miron Mitrea e de părere că discursul a fost unul foarte bun iar Mircea Geoană încearcă să transmită subliminal că are susținerea americanilor prin poziția pe care o ocupă la NATO:

„Am citit tot discursul lui Mircea Geoană, e foarte bun, a avut un discurs de candidat la președinție foarte bun. Mi-a atras atenția unde a vorbit. Mircea Geoană vorbește despre România și despre candidatura la președinție, evident a lui, și își arată oferta iar în spatele lui scrie NATO. Mircea nu e un prost politician, el a pierdut alegerile atunci pentru că s-a dus greșit pe mâna unei echipe. 
 
Subliminal ne transmite că sunt americanii în spatele lui și el e potrivit să vin în România. Mircea a prins o chestie de care România are nevoie: ne spune că avem nevoie de un proiect de țară”, a declarat Miron Mitrea.
 
Articolul precedentAlcoolemie record la un şofer oprit în trafic în Cluj-Napoca
Articolul următorRareş Bogdan: PSD are miniştrii Muncii şi Finanţelor. Să facă bine să găsească bani şi să creştem pensiile cu cât mai mult posibil