Potrivit reprezentanţilor Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaiei (MNIT), începând cu data de 7 iunie 2019, vizitatorii vor putea achita costul unui bilet de acces nu doar cash, ci şi cu un card bancar.

De asemenea, au fost modificate tarifele, după cum urmează:

  • adulţi – costă 10 lei de persoană;
  • pensionari – 5 lei de persoană;
  • elevi, studenți, persoanele adulte cu handicap mediu sau ușor și posesori de card „Euro 26” – 2,5 lei.

Conducerea MNIT mai informează că se asigură acces gratuit pentru delegații oficiale, delegații cu caracter cultural, angajați ai rețelei muzeale, ai Ministerului Culturii și ai serviciilor deconcentrate ale Ministerului Culturii, copii preșcolari cu vârsta de până la 7 ani; copii cu vârsta de până la 18 ani cu nevoi speciale sau cu handicap, precum și persoanele însoțitoare ale acestora; copii cu vârsta de până la 18 ani cărora li se aplică măsuri sociale de protecție; adulți cu handicap grav sau accentuat, precum și persoanele însoțitoare ale acestora; copii în vârstă de până la 18 ani, pe perioada vacanțelor; elevi și studenți cetățeni români din afara granițelor țării, care beneficiază de bursă din partea statului român; posesori ai cardului „Euro 26”, cu vârsta de până la 30 de ani, în data de 26 a lunii; atunci când data de 26 este într-o zi când muzeul este închis pentru public, gratuitatea se acordă în ziua lucrătoare imediat următoare; posesori ai cardului ICOM, pensionari din rețeaua muzeală, posesori de adeverințe/legitimații pentru acces gratuit; veteranii de război şi văduvele de război, studenţii Facultăţii de Istorie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca în grupuri organizate, pentru toate categoriile de vizitatori în prima zi de duminică a lunii. De asemenea, pensionarii beneficiază de acces gratuit în fiecare zi de miercuri (orar 12:00-18:00).

 

Articolul precedentVIDEO | Suporterul care a rănit un jandarm a fost prins! Este cercetat pentru tentativă de omor
Articolul următorEchipamente şi aparatură medicală în valoare de 500.000 de lei pentru Institutul de Urologie și Transplant Renal din Cluj