Poliţiştii de imigrări din Cluj au depistat, zilele trecute, nouă cetăţeni străini din Bangladesh, care desfăşurau activităţi lucrative fără forme legale pe raza județului. Acestora le-au fost revocate vizele sau, după caz, dreptul de ședere. Pe numele persoanelor în cauză au fost emise decizii de returnare de pe teritoriul României prin care sunt obligați să părăsească țara în termen de 15, respectiv 30 de zile.

 

Poliţiştii din cadrul Serviciului pentru Imigrări Cluj au desfăşurat, marți, un control în cooperare cu reprezentanți din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Cluj, pentru combaterea şederii ilegale și a muncii nedeclarate a străinilor, pe raza de competenţă.

 

„În cadrul activităţilor întreprinse, au fost identificați în situații ilegale nouă cetățeni din Bangladesh, toți bărbați, cu vârste cuprinse între 21 și 50 ani.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că opt dintre aceștia dețineau pașapoarte cu vize de muncă, iar unul deținea un permis de ședere în scop de angajare în muncă, toate obținute în baza unor avize de angajare la o societate de pe raza județului Constanța. La momentul controlului, străinii desfășurau activități lucrative în incinta punctului de lucru al unei alte societăți de pe raza județului Cluj, societate care nu a obținut în prealabil avize de angajare pentru străinii în cauză și nici nu a încheiat contracte individuale de muncă cu aceștia”, a transmis Inspectoratul General de Imigrări.

Ca urmare a celor constatate, poliţiştii de imigrări au dispus măsura revocării vizelor sau a dreptului de ședere, după caz, în urma cărora au emis pe numele cetățenilor străini decizii de returnare de pe teritoriul României, prin care sunt obligați să părăsească țara în termen de 15, respectiv 30 de zile.

De asemenea, la ieșirea din țară, va fi instituită măsura nepermiterii intrării pe teritoriul României pentru o perioada de 6 luni, în conformitate cu prevederile legale privind regimul juridic al străinilor.

 Totodată, polițiștii de imigrări continuă verificările și față de societatea comercială, iar la finalizarea acestora vor fi dispuse măsuri în consecință, în conformitate cu prevederile legale privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României.

Sursa: Realitatea de Cluj

Articolul precedentBătaie de joc în sistemul de pensii din România: Cum primesc românii de 30 de ori MAI PUȚIN la pensie decât dau la stat – Calcule exclusive
Articolul următorSorin Grindeanu SFIDEAZĂ presa! De ce nu răspunde întrebărilor Realitatea PLUS – Reacție incredibilă