O femeie în vârstă de 38 de ani din Gherla a fost înjunghiată de fostul său partener. Bărbatul a fost reținut de oamenii legii.

Din primele informații, ieri seară, în jurul orei 19:30, încălcând un ordin de protecție, bărbatul de 34 de ani s-a deplasat la locuința fostei sale partenere, pe strada Pescarilor din Gherla, scrie Dej24.ro.

În urma unui scandal izbucnit între cei doi, bărbatul și-ar fi înjunghiat cu un cuțit fosta parteneră (în vârstă de 38 de ani), iar apoi a părăsit locul faptei. Se pare că acesta i-ar fi cauzat răni atât în zona corpului, cât și pe brațe.

La fața locului au intervenit polițiștii gherleni și un echipaj de prim-ajutor. În scurt timp, bărbatul a fost identificat și găsit de oamenii legii, față de acesta fiind luată măsura reținerii pentru 24 de ore. Agresorul va fi cercetat pentru lovire și alte violențe, precum și pentru încălcarea ordinului de protecție.

Femeia a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale și investigații suplimentare, dar din fericire viața nu îi este pusă în pericol.

Articolul precedentCasă cuprinsă de flăcări în Cluj! O femeie transportată de urgenţă la spital
Articolul următorDejul va avea centură ocolitoare! Proiectul de peste 104 milioane de lei a fost scos la licitaţie