OMV Petrom a dat în judecată România la Curtea Internațională de Arbitraj de la Paris și cere noi reglementări în legea offshore. Miza în acest caz sunt gazele din Marea Neagră. 

Compania a depus în acest an reclamația împotriva statului român prin Agenția Națională de Resurse Minerale legată de regimul de vânzare a gazelor din Marea Neagră. Plângerea OMV Petrom vizează modificarea legii offshore în ceea ce privește modul în care compania poate dispune de gazele produse din Marea Neagră.

Pe de altă parte, OMV Petrom și Romgaz au anunțat că vor începe exploatarea de gaze din perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră. Companiile vor investi peste 4 miliarde de euro, iar anunțul a venit după ce conducerea OMV s-a întâlnit cu Marcel Ciolacu la Palatul Victoria la începutul acestei săptămâni.

Giganții energetici estimează că proiectul Neptun Deep va furniza un volum brut total de 100 miliarde metri cubi de gaze naturale, care va fi împărțit în mod egal între cei doi parteneri. OMV Petrom anticipează că proiectul va contribui la creșterea cu 50% a profitului din exploatare al companiei în 2030. Extragerea efectivă a gazelor va începe din 2027.

 

Articolul precedentDoliu în fotbal: O legendă a lui „U” Cluj s-a stins din viață
Articolul următorFrații Tate riscă până la 13 ani de închisoare