Parcul Central din muncipiul Cluj-Napoca urmează să fie iluminat cu aparate LED.

Contractul pentru achiziționarea aparatelor necesare pentru modernizarea sistemului de iluminat a fost semnat în data de 10 iunie 2019.

Modernizarea sistemului de iluminat presupune înlocuirea aparatelor de iluminat existente pe 227 de stâlpi cu aparate de iluminat moderne utilizând tehnologia LED. Această investiție face parte din proiectul „Modernizarea şi extinderea reţelei de iluminat public folosind tehnologie LED”, finanțat prin Programul de Cooperare Elvețiano-Român, iar valoarea totală este de 535.000 lei fără TVA, termenul de execuție fiind de 3 luni.

Etapele principale ale lucrării:
– aprovizionarea cu materiale,
– execuția lucrării,
– configurarea sistemului de iluminat,
– recepția acesteia,
– verificarea instalațiilor și măsurarea rezultatelor.
Mentionăm faptul că în cadrul Programului de Cooperare Elvețiano-Român, sunt în desfășurare încă două etape a proiectului „Modernizarea şi extinderea reţelei de iluminat public folosind tehnologie LED”:

– modernizarea sistemului de iluminat cu tehnologie LED pentru 22 de străzi din municipiu (1358 aparate de iluminat) care este în faza de execuție

– modernizarea sistemului de iluminat cu tehnologie LED pentru peste 60 de treceri de pietoni din oraș, care se află în faza de obținere a autorizațiilor de construcție.

 

 

Articolul precedentUBB, 5 domenii academice în clasamentul ARWU
Articolul următorAcţiune de prevenire a accidentelor rutiere. Poliţia mobilizează toate radarele