Consiliul Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a inițiat o serie de noi demersuri în vederea realizării unei facilități de tip „park&ride” la intrarea în municipiul Cluj-Napoca, în proximitatea Aeroportului Internațional ,,Avram Iancu”.

Obiectivul principal al acestei investiții publice este de a contribui la descongestionarea traficului și la stimularea mobilității din perimetrul zonei metropolitane clujene, prin utilizarea mijloacelor de transport public.

                Astfel, potrivit hotărârii adoptate de plenul forului administrativ județean, Consiliul Județean a solicitat transmiterea unui teren cu suprafața de 30.342 de mp situat în Municipiul Cluj-Napoca, str. Aviatorilor, nr.4, din proprietatea publică a statului și din administrarea Ministerului Afacerilor Interne în proprietatea publică a Județului Cluj. Terenul administrat de MAI este lipit de cel pe care Consiliul Județean îl deține în proprietate pe strada Traian Vuia nr. 149 și pe care intenționează a-l folosi în același scop, al realizării unei facilități park&ride, investiție ce urmează a fi corelată cu un alt proiect prioritar al autorității județene, cel de edificare a unui Centru Internațional de Congrese, Conferințe și Expoziții.

                Potrivit protocolului de colaborare inter-instituțională încheiat în vara acestui an în scopul realizării unei facilități de tip „park and ride”, Primăriei municipiului Cluj-Napoca îi revine sarcina amenajării de stații pentru mijlocele de transport în comun și bike sharing, respectiv realizarea accesului auto și pietonal cu dotările și infrastructura aferentă. În ceea ce privește Consiliul Județean Cluj, acesta urmează să realizeze amenajarea, administrarea și întreținerea parcării, cu mențiunea că aceste facilități vor funcționa contra cost, taxele urmând a fi stabilite și încasate de către forul județean.

Precizăm în acest context faptul că parcări de tip ,,park&ride” funcționează deja cu succes în numeroase oraşe din Europa. Fiind situate la intrările în oraşe, acestea le permit șoferilor proveniți din alte localități să îşi parcheze autovehiculele și să folosească pentru a ajunge în zona centrală mijloacele de transport în comun. În acest fel, se contribuie semnificativ la decongestionarea traficului prin reducerea numărului de autovehicule aflate în circulație în interiorul localității.

Articolul precedentFOTO | Bustul cardinalului Iuliu Hossu dezvelit la Gherla
Articolul următorStreet FOOD Festival Christmas Goodies se întoarce la Cluj-Napoca cu multe preparate surpriză și cadouri inspirate