Patru copii, cu vârste cuprinse între 4 luni şi 6 ani, au fost grav răniţi după ce o staţie de autobuz s-a prăbuşit peste ei, notează dejeanul.ro.

S-a întâmplat în Dej, unde cei patru minori se deplasau cu tatăl lor, în căruţă. La un moment dat, din motive necunoscute încă, căruţa a intrat în şanţ, iar bărbatul nu a mai putut să o scoată. Acesta şi-a dus cei 4 copii în staţia de autobuz pentru a-i trimite acasă, până la rezolvarea problemei.

În timp ce copiii aşteptau autobuzul, la faţa locului şi-a făcut apariţia o persoană aflată sub influenţa alcoolului care a început să mişte stâlpii de susţinere ai staţiei. În acel moment, staţia de autobuz (din fier şi beton) s-a prăbuşit peste copii.

Martorii au sunat la 112, iar la faţa locului au intervenit de urgenţă pompierii, un echipaj SMURD şi poliţiştii.

 

 

 

Articolul precedentCFR Cluj, campioana României. Hagi îi predă ştafeta lui Dan Petrescu
Articolul următorParcul în care copiii se joacă cu ciori moarte: „Un mare pericol de îmbolnăvire”