Polițiștii din Dej au reușit să identifice și să depisteze patru persoane, în scurt timp de la comiterea unei tentative de tâlhărie de către aceștia.

Cei patru au fost reținuți pentru 24 de ore, față de unul dintre aceștia fiind continuate cercetările și pentru conducere fără permis.

La data de 4 decembrie, în jurul orei 12:40, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Dej au fost sesizați cu privire la faptul că persoane necunoscute au intrat în locuința unei femei din Coplean, fără acordul acesteia, cu intenția de a sustrage bani sau bunuri, după care s-au urcat într-un autoturism și au fugit.

În urma sesizării, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Dej și cei din cadrul Poliției municipiului Dej s-au mobilizat și au început rapid verificările, depistând în scurt timp autoturismul cu care se deplasau cei bănuiți de comiterea faptei, pe strada Ecaterina Teodoroiu, din Dej.

Astfel, s-a stabilit că este vorba despre doi bărbați, în vârstă de 27, respectiv 29 de ani, și două femei, ambele de 31 de ani, din Târgu Mureș. În privința celui aflat la volan, polițiștii au stabilit că nu deține permis de conducere.

Conform cercetărilor efectuate, cei în cauză ar fi pătruns, fără drept în locuința unei femei, în vârstă de 93 de ani, din Coplean, ar fi imobilizat-o și ar fi răvășit lucruri prin locuință, plecând însă fără a sustrage ceva.

Având în vedere probatoriul administrat, polițiștii i-au reținut pentru 24 de ore pe cei patru, aceștia fiind cercetați pentru comiterea infracțiunilor de tentativă la infracțiunea de tâlhărie calificată și conducerea unui vehicul fără permis, fapte prevăzute de Codul penal.

Aceștia vor fi prezentați magistraților pentru dispunerea altor măsuri preventive.

Articolul precedentUBB Cluj – singura universitate românească inclusă în cel mai recent clasament Times Higher Education
Articolul următorFurt de buzunare din mijloacele de transport în comun! Hoţul a fost prins chiar de una din victime