Polițiștii din cadrul Poliției orașului Huedin și cei ai Secției 8 Poliției Rurală Huedin au dispus măsură retinerii, pentru 24 de ore, față de 4 persoane de sex bărbătesc, cu vârste cuprinse între 16 și 28 de ani, din orașul Huedin, bănuite de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Activitățile derulate de polițiști au condus la stabilirea faptului că în cursul serii de 8 martie, 3 tineri cu vârste cuprinse între 16 și 20 de ani ar fi sustras, din curtea unei societăți comerciale, un autoturism în valoare de aproximativ 2.000 de euro. Polițiștii au identificat și ridicat autoturismul sustras, acesta fiind transportat de persoanele bănuite la un centru de colectare fier vechi, din comuna Aghireșu.

Totodată, în cadrul activităților informativ-operative, polițiștii au mai constatat că, în urmă cu o zi, respectiv în cursul serii de 7 martie, aceiași tineri, împreună cu un bărbat în vârstă de 28 de ani, ar fi sustras 8 jante auto cu anvope, cauzând un prejudiciu în valoare de 5.000 de lei, recuperat parțial de polițiști.

Astfel, în baza probatoriului administrat cele 4 persoane au fost reținute pentru 24 de ore. Ulterior, pe numele a doi tineri, respectiv de 17 și 20 de ani, magistrații Judecătoriei Huedin au dispus măsură arestării preventive pentru 30 de zile, iar ceilalți 2 tineri au fost plasați sub control judiciar pentru 30 de zile.

Sursa: Realitatea de Cluj

Articolul precedentPatru bărbaţi răniţi într-un accident în Cluj-Napoca! Maşinile au fost distruse (FOTO)
Articolul următorINS: Rata inflației a explodat din nou! Uleiul, cartofii și lactatele, în topul scumpirilor