Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița-Năsăud, sub coordonarea procurorului D.I.I.C.O.T. – B.T. Bistrița –Năsăud, au efectuat o percheziție, în municipiul Cluj-Napoca, într-un caz de introducere în țară de droguri și trafic de droguri de risc. Un bărbat a fost reținut și riscă să fie arestat preventiv.

 

În urma percheziției, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița-Năsăud, sprijiniți de polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj, au descoperit și ridicat în vederea continuării cercetărilor 2 telefoane mobile, 2 joint-uri și un gram de substanță vegetală de culoare verde-oliv.

Bărbatul a fost reținut de către polițiști, urmând a fi prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Din cercetări a reieșit că, în luna martie 2021, prin intermediul unui autocar aparținând unei societăți de transport internațional din Bistrița, ar fi fost expediat din Spania în România, un colet în care se afla aproximativ 1 kilogram de cannabis.

În cadrul aceluiași dosar, în luna martie, au fost efectuate 4 percheziții domiciliare, în județele Sibiu și Bistrița-Năsăud, fiind ridicate mai multe obiecte și înscrisuri cu valoare probatorie.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița-Năsăud și procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Bistrița–Năsăud, cu privire la săvârșirea infracțiunii de introducere în țară de droguri de risc și trafic de droguri de risc.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R.

 

sursa foto: ARHIVĂ

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud