Polițiștii Secției 4 Poliției Rurală Câmpia Turzii, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda, au pus, vineri, în executare trei mandate de percheziție, în județele Cluj și Mureș, la locuințele a trei bărbați bănuiți de proxenetism.

 

Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada martie – iulie 2021, trei bărbați, cu vârste cuprinse între 38 și 56 de ani, din județele Cluj și Mureș, ar fi determinat și înlesnit, în mod repetat, practicarea prostituției, de către 2 femei, în județele anterior amintite, cu scopul obținerii de bani și bunuri de pe urma acestei activități.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate mai multe bunuri de interes în cauză, printre care valori monetare de 4.200 de lei și un autoturism, care ar fi fost folosit la săvârșirea infracțiunii.

Activitățile au beneficiat de suportul de specialitate al polițiștilor Direcției Operațiuni Speciale, precum și de sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Cluj și Serviciului Criminalistic.

În urma  cercetărilor efectuate în cauză, față de cei trei bărbați, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.

Astăzi, bărbații au fost prezentați magistraților, față de bărbații de 45 și 38 de ani fiind dispusă măsura arestului preventiv, iar față de cel de-al treilea măsura controlului judiciar.

 

Sursa: Realitatea de Cluj

Articolul precedentBilanț coronavirus 17 iulie: 49 de cazuri noi şi 2 decese
Articolul următorStrategie în alb și negru – Ediția din 17 iulie 2021