Consiliul Județean Cluj a încheiat miercuri, 17 martie, contractele pentru achiziționarea a nu mai puțin de 223 de noi echipamente medicale de ultimă generație.

Acestea au fost cumpărate în cadrul proiectului cu finanțare europeană ce vizează dotarea Unității de Primire a Urgențelor din Spitalul de Copii, în contextul pandemiei COVID-19, inclusiv pentru tratamentul, monitorizarea și îngrijirea pacienților critici.

            Valoarea celor 223 de echipamente și aparaturi medicale de înaltă tehnologie este de 7.885.179 de lei. Printre dotările care vor veni în sprijinul echipei medicale a spitalului subordonat forului administrativ județean, precum și a micilor pacienți, se numără opt aparate de ventilație, un electroencefalograf computerizat portabil, două echipamente mobile digitale pentru radiologie, un sistem complet de videolaringoscopie pentru intubații dificile și un aparat de ecografie cu sonde convexă, liniară, microconvexă și de cord, precum și modul Doppler, Power Doppler și Power Pulsat.

De asemenea, au mai fost achiziționate trei monitoare mobile pentru triajul pacienților, 31 de aparate pentru monitorizare hemodinamică, 15 sisteme complete otoscop/ oftalmoscop/ termometru/ tensiometru de perete, 10 nebulizatoare, 20 de perne antiescară, 60 de injectomate, 30 de infuzomate ș.a.m.d.

Sursa: Realitatea de Cluj

Articolul precedentDoi tineri din Nepal depistaţi la muncă ilegală în Cluj
Articolul următorVIDEO | Patru bărbaţi cercetaţi pentru trafic de minori! Cum acţionau