ELEMENTUM, festival ”în ritmul familiei”, desfășurat în perioada 21-23 iunie 2019, la Complex Lac Luncani, în județul Cluj, s-a bucurat de o popularitate extraordinară în rândul părinților, care au optat, majoritar, pentru bilete de o zi sau pachete de familie (2 adulti + 1 copil + camping).
În total, peste 3.000 de persoane ne-au trecut poarta în cele trei zile de eveniment. O poartă, care, apropos, nu a fost opera spiridușilor, așa cum am fost întrebați de cei mici J, ci a fost pusă în operă de 10 voluntari, studenți la Facultatea de Arhitectură și Urbanism din Cluj-Napoca.
”Cele 4 elemente clasice ale naturii, AER, APĂ, PĂMÂNT și FOC, plus cel adus special pentru festival, SUFLET, și-au făcut treaba, scopul pentru care au fost chemate în același loc: au oferit membrilor a mii de familii momente de relaxare, distracție și conexiune ÎMPREUNĂ! Mai mult decât atât, acel împreună al lor a devenit și al nostru, ne-au primit- pe noi, cei de la Elementum, în familiile lor: am râs și ne-am distrat, dar am și rezolvat toate problemele apărute împreună. Căci da, au mai fost și mici impasuri, doar oameni suntem și în mijlocul naturii ne-am găsit să facem un festival! 😉
Dar, la final, am primit atât de multe reacții pozitive, încât ne-am hotărât să creeăm haștagul #elementummemories în loc de “formular” de feedback, iar oamenii au început instant să ne trimită fotografii, filmulețe, păreri, sugestii de la și despre festival. Le ”colectăm”, alături de tot ce ne ajunge și pe adresa [email protected] și facem o secțiune dedicată pe site, asfel încât ediția viitoare să fie făcută și mai mult ÎMPREUNĂ, ca într-o (mare) familie! Deocamdată, am reușit, cu ajutorul naturii și a participanților, să facem o primă ediție peste așteptări și peste prognozele meteo J”, spune Annamaria Crainic, organizatorul festivalului.
Fiindcă vremea nu numai că a ținut cu noi (nu ne-a plouat decât duminică la fix ora 22.00, când s-a încheiat oficial festivalul), dar ne-a mai dat chiar și căldură din plin, cea mai căutată activitate a fost, de departe, AQUAGLIDE- ul, respectiv parcul nautic gonflabil. Cei care au ieșit din apă, s-au oprit apoi, în funcție de vârstă și interese, la:
- Imaginarium– cortul imens, octagonal sub care s-au desfășurat atelierele creativ-educative, majoritatea realizate de Lut și Lemn Creative Camps și de DacoArt: ateliere de pictat figurine din lemn și de creat sticluțe magice, giant painting, colaj, modelaj, origami, jonglerie, paper plates, tobe africane, atelierele green school, și multe altele; atelierele gastronomice organizate de Slow Food Turda
- HPI Racing România – mașinuțe, bărcuțe și avioane teleghidate, o joacă excelentă pentru copii mari (peste 10 ani) și adulți mici J
- Atelierele muzicale Art’s Cool– cu propria scenă și instrumente muzicale la care cei mici și-au putut testa și/sau exersa talentul
- Activitățile Cercetașilor Câmpiei Turzii
- Overskin (pictură fluorescentă pe piele, de tip body marbling)
- Sumo Arena
- Laser Tag ground
- Unul dintre cele două baruri amplasate pe malul lacului, unde aroma de cafea Alikof a dat trezirea și celor mai somnoroși din camping J
Între timp, cei mai curajoși dintre festivalieri au avut ocazia, datorită partenerilor noștri, Skydive Transilvania și Asociația Aeroclub Lac Luncani, să-și testeze rezistența…la aer, pe tot parcursul celor trei zile au putut zbura cu avioanele ultra-ușoare de tip ULM, iar duminică au avut ”verde” la salturi cu parașuta în tandem de la 3.000 m altitudine! Dacă aici interesul majoritar a fost…de gen masculin, la zona de sport&fitness de pe malul lacului mămicile s-au simțit în elementul lor, la antrenamente de yoga, zumba, rowing, cycling și dans re-creativ.
Nici picii nu s-au plictisit: bebelușii și-au petrecut timpul în aer liber, la umbră, sub cortul în PICIPIT by Petit Bebe, iar cei mai măricei au spus povești și au împletit coronițe din sânziene împreună cu Bianca Mereuță, autoarea cărții ”Coronița”, cea care a adus un întreg Colț de Lectură la festival. Au fost schimbați și alăptați în zona special amenajată în acest scop, Mama&Copilul, aflată lângă farmacia Bebepharm. Iar când au fost învinși de somn, atât micii, cât și mai marii festivalieri care nu au venit cu propriile corturi au avut și ei unde să doarmă: în Casa Nani, unde Moș Ene a venit de fiecare dată pe la gene. Pe cuvânt, l-a surprins Photo Mirror-ul de la intrare J!
De mare succes s-au bucurat și Atelierele Mamprenoarelor, de la cele de terapie Bowen, kinetoterapie și alee senzorială aduse de Zem Center, la atelierele de pictat pe pânză ale Elizei Pușcașu și Teodora Szabo și până la Atelierele de lectură și de creat aripi de fliuture create de Elena Hapău împreună cu „Fluturașul Fly şi Floarea Dorinţelor”. Iar, fiindcă vremea a fost atât de frumoasă, am mutat și Necoferințele în aer liber, așa că toți nespeakerii s-au ”integrat” în atmosferă și și-au creat propriile spații pentru neprezentări, în mijlocul festivalierilor.
Iar fiecare zi de activități a fost completată și încheiată perfect, la cele două scene- mică și mare- de cei mai îndrăgiți artiști: Ioana Ignat, Dj Project & GIULIA , Arpy & Zip BAND, Țapinarii, MINISTAR Cluj, Funtasticii și Golden Party, MR. Nicu, Zănatec, Caravana Anima, Teatrul de păpuși Puck. Cu o sonorizare impecabilă, binențeles, datorită prietenilor de la Wattech Systems!
Ineditul acestei ediții a Elementum a fost reprezentat de activitățile gândite, realizate și organizate cap-coadă de liceenii din programul de educație altfel, ELEMENTUM Young Creators, coordonat de Mădălina Hodorog: seara de film (Hotel Transylvania proiectat în aer liber), concursul de mâncat hot dog, și Retro Party.