Peste 84.000 de oameni au trecut, în prima zi, pragul tărâmului plin de magie, UNTOLD. Artiștii care au concertat în prima seară s-au arătat impresionați de scena principală a festivalului UNTOLD dar și de numărul mare de participanți.

Cei mai așteptați artiști au fost cei de la THE CHAINSMOKERS, care au ajuns pentru prima dată în România, pe scena principală UNTOLD. În timpul concertului, membrii trupei au îmbrăcat tricoul echipei naționale de fotbal a României.

„Suntem pentru prima dată în România, dar foarte mulți artiști din jurul nostru vorbesc un an întreg despre acest festival și abia am așteptat să ajungem aici. După ce am fost anunțați în line-up-ul festivalului am primit zeci de mii de mesaje de la fanii noștri de aici. Nu ne-a venit să credem cât suntem de așteptați aici și îi asigurăm că vom reveni cât de curând. ”, au declarat membrii trupei THE CHAINSMOKERS.

Pe scena principală a urcat aseară și trupa Parov Stelar, atât de așteptată în fiecare an de fanii festivalului UNTOLD.

„Publicul de aici nu se poate compara cu nici un alt public din lume. De fiecare dată când ajungem aici simțim căldura cu care ne primesc și energia lor pozitivă. E o plăcere să ne reîntoarcem pe scena festivalului UNTOLD”, au declarat cei de la PAROV STELAR.

Un alt artist așteptat de fanii festivalului a fost dj-ul DIPLO. Aflat și el pentru prima dată în România a rămas uimit de numărul mare de fani dar și de întreaga producție a festivalului. Prima seară a continuat cu un artist deja cunoscut de fanii UNTOLD dar și aflat în topul preferințelor lor, AFROJACK. De fiecare dată când urcă pe mainstage-ul UNTOLD, artistul îi poartă pe fanii lui printr-o experiență muzicală unică, plină de energie și culoare.

Deschiderea oficială a festivalului a fost marcată cu focuri de artificii și povestea universului UNTOLD 2018: WOLF SPIRIT. Pe scena principală a festivalului UNTOLD au urcat în prima seară Mahmut Orhan, The Asteroids Galaxy Tour, Parov Stelar, The Chainsmokers, Oliver Heldens, Diplo, Afrojack și Will Sparks. Pe celelalte scene au concertat alți peste 40 de artiști: Nina Kraviz, Pan Pot, Borgore, Foreign Beggars, Pendulum , Gareth Emery și mulți alții.

Articolul precedentTurismul clujean se promovează cu un stand în incinta Untold
Articolul următorFacultățile Universității Babeș-Bolyai, magnet pentru olimpicii din toată țara