Organizația Food Waste Combat aniversează proiectul de educație și banca de alimente. Odată cu aniversarea, va avea loc și lansarea primului ghid anti-risipă alimentară, conceput de echipă și dedicat publicului larg. Evenimentul va avea loc la restaurantul Stradale din Cluj-Napoca, începând cu ora 12:00 și va cuprinde o serie activități educative și interactive, la care intrarea este liberă.

Food Waste Combat și proiectele sale

Echipa Food Waste Combat și Banca de Alimente Cluj vă invită la o zi importantă din campania combaterii risipei de hrană.

În 8 decembrie 2019, are loc Ziua Aniversară Food Waste Combat, ediția 2019. Va avea loc la Stradale Cluj-Napoca și va oferi publicului larg o demonstrație din toate activitățile dezvoltate de ei: atelierele de educație sustenabilă din școli și companii, dialog cu echipa Băncii de alimente, noul ghid anti-risipă de hrană și degustare cu vânzare de la partenerii Food Waste Combat.

Programul evenimentului va fi între orele 12:00-17:00 și va cuprinde ateliere educative deschise și interactive, detalii despre activitatea băncii de alimente, un mic târg de produse locale și naturale, dar mai ales lansarea ghidului. Acesta a fost testat de influenceri locali care au răspuns pozitiv unei provocări: să încerce să adopte pentru o săptămână câteva obiceiuri anti-risipă din noul ghid și să povestească în cadrul evenimentului despre impactul provocării.

Lansarea ghidului și celelalte activități sunt deschise publicului larg și oricui dorește să știe mai multe despre proiect.

Articolul precedentVIDEO | Grav accident rutier în judeţul Cluj! Doi oameni au murit după impactul dintre două maşini
Articolul următorBărbat reţinut de poliţişti după ce a hărţuit o femeie pe Facebook