Federația Română de Gimnastică Ritmică organizează în Cluj-Napoca, în luna august, prima competiție internațională de Gimnastică Ritmică din România de tipul “World Challenge Cup”.

Evenimentul are loc la BT Arena în perioada 23-25 august 2019 și reprezintă pentru gimnastele din întreaga lume o competiție extrem de importantă, deoarece se desfăşoară înainte de Campionatul Mondial de calificare la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020.

Organizarea acestui eveniment în România reprezintă încununarea cu succes a activității Federației Române de Gimnastică Ritmică.

După 16 ani de la reînfiinţare, perioadă în care am încercat să menţinem gimnastica ritmică românească în elita mondială, ne-am decis să organizăm o competiție de mare anvergură şi să introducem România în circuitul competiţiilor de tip “World Challenge Cup”. Sperăm ca acest eveniment să se desfăşoare anual şi să atragem un număr cât mai mare de participante din întreaga lume“, a spus Irina Deleanu, Președintele Federației Române de Gimnastică Ritmică.

Rhythmic Gymnastics World Challenge Cup Cluj-Napoca este, așadar, locul de întâlnire a celor mai bune gimnaste din lume, o competiție care pune în lumina spectacolului excelența ce poate fi atinsă în gimnastica ritmică. Competiția este formată din două concursuri: proba individuală și proba de ansamblu. Ambele probe presupun mânuirea cercului, a mingii, măciucii și a panglicii și se desfășoară în două etape: calificări și marea finală.

Înscrierile pentru această primă ediţie sunt în plină desfășurare. Până la data de 19 iulie 2019, Federaţiile Naţionale de Gimnastică Ritmică din întreaga lume au posibilitatea să înscrie un număr de maxim două gimnaste la proba individuală și un ansamblu alcătuit din 6 gimnaste pentru proba pe națiune.

“Ne bucurăm să vedem că la această primă ediţie Rhythmic Gymnastics World Challenge Cup din România deja au confirmat participarea 166 de gimnaste, din 31 de țări de pe 4 continente. Având în vedere că această competiţie se va desfăşura cu puţin timp înaintea Campionatului Mondial de calificare pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020, ţările participante trimit, cu siguranţă, cele mai bune gimnaste în întrecerea de la Cluj-Napoca”, a mai declarat de Irina Deleanu.

Articolul precedent Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca a început înscrierile pentru Admitere 2019
Articolul următorÎncep lucrările pe încă două drumuri județene