politisti

Un bistriţean a fost prins în judeţul Cluj, în timp ce conducea un autoturism chiar dacă avea permisul suspendat.

„La data de 9 septembrie 2019, în jurul orei 07:20, polițiștii Compartimentului Rutier Gherla au depistat un bărbat de 45 de ani, din municipiul Bistrița, județul Bistrița Năsăud, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Livada, județul Cluj, deși avea dreptul de a conduce suspendat”, susţin reprezentanţii IPJ Cluj.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul de către o persoană care are dreptul de a conduce suspendat, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.

Articolul precedentUrmărit de poliţişti pe străzile din Floreşti, reţinut, în cele din urmă, pentru că a condus sub influenţa alcoolului
Articolul următorFenerbahce Beko a confirmat prezenţa la amicalul de la Cluj