Liberty Technology Park Cluj, în parteneriat cu Asociația Română de Aeromodelism, organizează sâmbătă și duminică (7-8 septembrie) cea de-a treia ediție a Liberty Multirotor Racing, eveniment anual desfășurat în cadrul parcului tehnologic (str Gării nr. 21) și la care accesul publicului este gratuit. În cadrul acestei inedite competiții, piloții de aeromodele „se duelează” contratimp pe o pistă în aer liber, urmăriți de public.
27 de piloți din România, Austria și Ungaria vor lua startul concursului. În timpul unei curse, multirotoarele (cunoscute de publicul larg sub denumirea „drone”) pot atinge viteze de peste 160 km/h, cu accelerație de la 0 la 100 km/h în mai puţin de 1,5 secunde.
Persoanele care doresc să urmărească întrecerea sunt așteptate sâmbătă și duminică, 7-8 septembrie, de la ora 10, la Liberty Technology Park Cluj – str. Gării nr. 21, Cluj-Napoca. Accesul publicului este gratuit, iar programul complet se găsește aici: https://aeromodelism.ro/evenimente/liberty-multirotor-racing-2019. Organizatorii au pregătit activități pentru întreaga familie. La Kids corner, cei mici vor avea ocazia să admire și să afle de la un pilot cu experiență cum se pilotează un avion ultraușor, să vizioneze expoziția de aeromodele și automodele, să se plimbe pe mini-aleea terapeutică, să-și facă tatuaje cu sclipici și să participe la un atelier de lectură.
Multirotor Racing este un tip nou de sport, cu aeromodele controlate la distanță de piloți care folosesc și ochelari inteligenți și care se întrec contratimp. Din punct de vedere tehnic, un multirotor este un „quadcopter”, adică un aeromodel guvernat de o telecomandă – flight controller. Cu linie de pornire și sosire setată, pista este tridimensională, iar multirotoarele trebuie să zboare în sus, în jos, în jurul și prin diferite puncte de control, obstacole, tunele și porți.
Cu o pistă de zbor de aproximativ 20.000 mp, cu un traseu amenajat special cu steaguri, porți și tunel, precum și cu sistem de semaforizare vizual și acustic, sistem de cronometrare și ecrane mari pentru vizualizarea imaginilor transmise de pe multirotoare, Liberty Technology Park Cluj este gazda perfectă pentru acest concurs organizat în premieră în 2017 și devenit anual datorită interesului crescut din partea piloților și a publicului larg, în egală măsură.
„Suntem încântați să fim, pentru al treilea an consecutiv, gazdele acestei competiții atât de interesante și populare. Liberty Technology Park este un ecosistem dinamic în care oameni și companii interacționează pentru a crea noi oportunități și acest eveniment ne aduce din nou împreună; Liberty Multirotor Racing este tocmai despre acest lucru, despre bucuria de a fi conectat la tehnologie și de a interacționa”, a declarat Nina Moldovan, CEO Liberty Technology Park Cluj.
„Ce se întâmplă în cadrul competiției? Piloții își ghidează multirotoarele prin diferite tipuri de piste cu ajutorul unei radiocomenzi și a unei perechi de ochelari inteligenți, asemănători celor de realitate virtuală, unde văd imaginile transmise în timp real de camerele video de pe multirotoare. Cei mai buni piloți au reflexe rapide și control foarte bun. În cursul calificărilor vor zbura simultan patru multirotoare, iar pe perioada competiției câte două, astfel că toate întrecerile sunt spectaculoase de urmărit”, a explicat Babos Andras Sandor, membru de onoare al Asociației Române de Aeromodelism.
Calificările vor avea loc atât sâmbătă, cât și duminică, iar finala se desfășoară duminică, de la 13.00 la 16.00, și va fi urmată de festivitatea de premiere.
Liberty Multirotor Racing 2019 este un eveniment organizat de Asociația Română de Aeromodelism, împreună cu Liberty Technology Park Cluj.